
În ziua de 20 iunie, la ora 17.23, personalul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat, prin apel 112, de către o persoană din comuna Şuţeşti, despre faptul că pe DN 22, în localitatea Şuţeşti, a avut loc un accident rutier în care un autoturism a acroșat un copil de 13 ani aflat pe bicicletă.
După primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a desfăşurat primele cercetări şi a stabilit că, în jurul orei 17:15, V. Florin (23 de ani), din comuna Movila Miresii, în timp ce conducea autoturismul, pe raza comunei Şuţeşti, cu direcţia de mers Şuţeşti-Gradiştea, l-a surprins şi acroşat pe C.G. (13 ani), din Şuţesti, care se deplasa pe bicicletă şi care se angajase în traversarea drumului fără să se asigure.
În urma producerii accidentului, a fost solicitată intervenţia ambulanţei, stabilindu-se că minorul a suferit escoriaţii la omoplatul drept şi gamba dreaptă.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.