
Echipa de handbal junioare 3 a LPS Brăila a câștigat grupa de la cel de-al doilea turneu semifinal al campionatului național și s-a calificat la turneul final, unde vor participa cele mai bune 8 echipe din țară. Duminică dimineață, de la ora 9.00, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, fetele pregătite de profesorii Cristian Preda și Eugen Jelesneac au câștigat cu 28-19 (17-7) meciul cu HC Activ CSO Plopeni, în meciul pentru locul 1 în grupă.
De data aceasta brăilencele au început în forță meciul și în minutul 5 conduceau cu 5-0, primul gol al celor de la Activ fiind marcat de Ilie în minutul 6. Fetele de la LPS Brăila au continuat să își mărească avantajul, 9-3 în minutul 11, 11-4 în minutul 14, 13-5 în minutul 18 și au încheiat repriza cu trei goluri consecutive care au mărit diferența la 10 goluri, 17-7.
În partea a doua primele două reușite au aparținut fetelor de la Plopeni, însă Brăila a preluat din nou inițitiva și în minutul 40 s-au distanțat la 12 goluri, scor 24-12. Această diferență s-a mai înregistrat odată, la 25-13 în minutul 42, apoi Plopeniul a marcat de 3 ori consecutiv și a redus din handicap. În minutul 48 LPS a ajuns din nou la 11 goluri avans pe tabela de marcaj, după golurile marcate de Coteț și Vrabie, care au dus tabela la 27-16.
Popescu a marcat trei goluri consecutive pentru echipa din Plopeni, dar rezultatul final a fost stabilit de Alexandra Moroianu în ultimele secunde de joc. LPS Brăila s-a impus în fața Plopeniului cu 28-19, cea mai categorică victorie la acest turneu, obținută în fața echipei care câștigase și ea primele două jocuri și avea calificarea asigurată.
LPS Brăila: Ana Maria Micu și Alexandra Perianu –portari; Nicoleta Popa -8 goluri, Alexandra Oprea -7, Alexandra Vrabie -6, Iasmina Ichim -3, Mirabela Coteț -2, Alexandra Moroianu -1, Diana Gaspar -1, Raluca Boală, Ana Maria Cazan, Andreea Popa, Lenuța Bunea.
În ultimul meci s-au întâlnit CSM Ploiești și CSS Tulcea, echipele care nu aveau nici o victorie după primele două etape. Ploieștencele au câștigat cu 35-32 (16-14) și au terminat pe locul 3 grupa C.
