Sâmbără de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Crâng din Buzău, CF Brăila a obținut doar un punct în fața Gloriei Buzău, deși după aspectul jocului o victorie ar fi fost mult mai aproape de adevăr. CF Brăila a avut mult mai ultesituații de a marca, dar au ratat cât petru două meciuri, având printre altele un penalty ratat și o bară, ambele trecute în contul lui Bogdan Ungureanu.
CF Brăila a dominat prima repriză atât din punct de vedere al posesiei cât și al situațiilor de gol, dar migea parcă nu a vrut să intre în poarta lui Sîrbu. În minutul 6 lovitura de cap a lui Onofraș la o centrare a lui Pușcașu a fost apărată de portarul buzoian, pentru ca peste numai un minut același Onofraș să trimită peste poartă din careul mare, o centrare venită de la același Pușcașu. În minutul 8, Ungureanu și-a făcut o minge pentru un șut de la 18 m, dar mingea șutată de la 18 m a trecut pe lângă poartă. În minutul 21 Onofraș a șutat de la 30 de metri, însă mingea a trecut pe lângă poartă, iar un minut mai târziu s-a consemnat prima acțiune mai periculoasă la poarta lui Mitrea, după o lovitură de colt de pe stânga, încercările de a șuta la poartă ale gazdelor lovindu-se de fundașii brăileni.
În minutul 24 Pușcașu a scăpat singur cu portarul Sîrbu, după o pasă primită de la Stănciulescu, dar când a vrut să trimită mingea pe lângă el, goalkeeperul gazdelor a ieșit la 18 m și a agățat mingea cu piciorul. În minutul 25, la o lovitură liberă de pe stânga executată de Burlacu înalt la marginea careului mic, Mitrea a ieșit și a bozat de lângă capul lui Pălimaru. Peste doar un minut, Onofraș a pătruns în careu, a intrat în unghi și a pasat în spate la Frunză, însă șutul căpitanului brăilenilor a trecut pe lângă poartă.
În minutul 41 același Onofraș a pătruns în careu, luând o acțiune pe cont propriu de la 35 de metri, dar centrarea sa a fost prea înaltă pentru Pușcașu. Ultima acțiune periculoasă la poarta gazdelor din prima repriză a avut loc în minutul 43, când la o degajare a fundașilor brăileni mingea l-a lovit pe Onofraș, dar încercarea acestuia de a urmări mingea a fost deturnată de portarul Sîrbu care a ieșit la marginea careului și a degajat din fața atacantului Brăilei.
Repriza secundă a început mai bine pentru buzoieni, care au atacat mai mult, având și avantajul vântului. Astfel, în minutul 48 șutul centrare a lui Popescu din apropierea liniei de fund a trecut periculos prin fața porții lui Mitrea. În minutul 53 același Popescu l-a lansat cu o pasă pe dreapta pe Amet, dar centrarea acestuia în mijlocul acreului nu a găsit la primire nici un jucător al Gloriei.
În minutul 63, după o lovitură de la colțul terenului, Ndigwe a prelungit pe spate în careu, de unde Pușcașu și apoi Dima au șutat, d ar în ambele cazuri mingea s-a lovit de apărătorii gazdelor.
În minutul 72 Pușcașu încearcă o pătrundere în careu pe partea dreaptă a atacului brăilenilor, dar este faultat în careu de Dumitrescu și centralul Cătălin Buşi din Rm. Vâlcea a dictat penalty pentru CF Brăila, în ciuda protestelor gazdelor. Cel care și-a asumat executarea penaltyului a fost atacantul Bogdan Ungureanu, însă șutul său în forță, s-a dus mult peste poarta lui Sîrbu.
Un minut mai târziu gazdele au ripostat ofensiv și la o lovitură liberă de la 25 m Marcu a trimis în careu, pe colțul lung, de unde Pălimaru a reluat cu capul peste poartă. În minutul 75, la o acțiune ofensivă prelungită a brăilenilor, mingea a ajuns la Ungureanu, care de la 12 m lateral a șutat cu dreptul, dar mingea a lovit bara porții gazdelor. În minutul 81 s-a consemnat cea mai mare ocazie de gol a Gloriei, după o acțiune prelungită de atac, Popescu a șutat de la 12 m la colțul lung, portarul Mitrea fiind salvat de bară, iar la faza următoare Răducă a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare venită de la Amet. În minutul 86, tot Răduca a trimis cu capul din 6 m pe lângă poartă.
După cele trei minute de prelungiri, centrlul Cătălin Buși a fluierat finalul jocului, în urma căruia brăilenii pot spune că au pierdut două puncte la Buzău, după numărul ocaziilor de poartă și al aspectului jocului. Micuța galerie brăileană, venită la meci prin contribuția noului investitor Mauro Cavalli, și-a făcut simțită prezența prin încurajările din timpul jocului, iar la finalul meciului și-au chemat favoriții să salute galeria. Brăilenii au jucat foarte bine în acest meci de la Buzău, făcând practic o primă repriză excelentă, dar și terenul de joc foarte alunecos a împiedicat cele două echipe să înscrie.
Gloria Buzău: D. Sârbu – Amet, Ghinea, D. Burlacu, Cl. Dumitrescu, N. Popescu (min. 85 Bobe), Pălimaru, Dedu, Dăniţă, G. Marcu, Agache. Antrenor: Viorel Ion.
CF Brăila: Mitrea – M. Dima, L. Ivan, Ghiocel, Stănciulescu, Onofraş, Olenic, Frunză, Puşcaşu, B. Ungureanu (min. 80 A. Radu), Ndigwe (min. 64 Spătaru). Antrenor: Alin Pânzaru.