
HC Dunărea a suferit în această seară o înfrângere severă în deplasarea de la CSM Ploiești, fiind învinsă la șapte goluri diferență, după ce la un moment da ploieștencele au avut și 10 goluri avans. HC Dunărea a arătat ca o echipă blazată, fără orizont, doar între minutele 16 și 25 reușind să fie superioară gazdelor, când s-au apărat foarte bine și au marcat cinci goluri fără să primească niciunul.
HC Dunărea a abordat meciul de la Ploiești cu prea multă lejeritate și le-a dat posibilitatea gazdelor să obțină o victorie nesperată în condiții normale. Gazdele au condus cu 2-0, Horjea marcaând primul gol al brăilencelor în minutul 4, iar după un minut diferența s-a mărit la 3 goluri, scor 4-1. În minutul 10, la scorul de 5-4 Horjea a încercat o pasă la pivotul Marchidanu, dar mingea n-a mai ajuns la aceasta și pe faza a doua gazdele au marcat prin Sheiko, iar în minutul 13 Toth a adus echipa gazdă la 4 goluri în față, scor 8-4. După golul marcat de Sheiko în minutul 16 a urmat o perioadă foarte bună a Brăilei, care a revenit în meci și a întors scorul de la 9-5 la 9-10 în minutul 25, fiind singura dată când HC Dunărea a fost la conducere pe tabela de marcaj, după golul Alinei Horjea. Din păcate aici s-a terminat benzina echipei antrenate de Alexandrina Soare, iar gazdele au revenit în avantaj de 3 goluri, 13-10 în minutul 29, scor cu care s-a încheiat și primele 30 de minute.
După pauză Perianu a marcat pentru Brăila la primul atac, dar CSM Ploiești a reușit să înscrie de trei ori consecutiv și să ducă diferența la cinci goluri în minutul 33, iar în minutul 36 Toth a marcat pentru 18-12. În minutul 40 fostul pivot al Dunării, Iryna Shutska a dus diferența la 8 goluri, scor 21-13. În minutul 52 Ana Toth a făcut pentru prima dată ca diferența de pe tabelă să fie de 10 goluri, 30-20, diferență care avea să se mai înregistreze o singură dată, în minutul 58, la scorul de 24-24. Relaxate și cu o victorie nesperată în fața medaliatei cu bronz de anul trecut, ploieștencele au oprit motoarele în ultimele două minute, iar HC Dunărea n-a reușit decât să mai reducă din proporțiile scorului, cu trei goluri consecutive marcate de Perianu, Farcău și Horjea în ultima secundă de joc.
Pentru HC Dunărea au evoluat: Gabriela Dobre – 12 intervenții, Lăcrămioara Stan – 3 intervenții (2 de la 7 m), Elena Voicu – 2 intervenții; Gabriela Perianu -8 goluri, Alina Horjea -7, Ada Moldovan -6 (2 de la 7 m), Ramona Farcău -4, Alina Czeczi -1, Adina Brot -1, Yulia Ganickina, Nicoleta Eșanu, Raluca Irimia, Irina Marchidanu, Carmen Gheorghe.
Pentru CSM Ploiești au marcat: Ana Toth -9 goluri, Oana Ionescu -4, Andreea Chiricuță -4 (toate de la 7 m), Iryna Shutska -3, Andreea Dincu -3, Sanja Vlaskalic -3, Daciana Curtean -3, Marilena Gherman -2, Alla Sheiko -2, Ionela Dinu -1. Elena Șerban a avut 15 intervenții reușite, iar Alina Ifrim a avut o intervenție reușită.
HC Dunărea va rămâne la Ploiești, de unde va pleca la aeroportul Otopeni și va face deplasarea cu avionul la Paris unde va juca ambele manșe din optimile Cupei EHF cu Issy Paris Hand, sâmbătă de la ora 20.00 și duminică de la ora 18.00.
La cum au jucat însă astăzi la Ploiești, HC Dunărea nu poate fi decât victimă sigură în fața franțuzoaicelor, care ocupă locul 3 în campionatul Franței, la 3 puncte de primul loc.
Celelalte meciuri din etapa a XIX-a a ligii Naționale feminine vor avea loc după următorul program:
Sâmbătă 14 februarie, ora 16.00, ”U” Alexandrion Cluj-CSM Unirea Slobozia
Duminică 15 februarie, ora 14.15, Universitatea Neptun Constanța-HCM Râmnicu Vâlcea în direct pe Digi Sport 3; ora 17.00, SCM Craiova-HC Zalău
Luni 16 februarie, ora 17.15. CSM Cetate Devatrans-CSM București în direct pe Digi Sport 3
Miercuri 18 februarie, ora 17.00, HCM Baia Mare-SC Mureșul Târgu Mureș
Dacă Tadici va reuși să obțină o victorie cu Zalăul în deplasarea de la Craiova, HC Dunărea va coborî pe locul 7 în clasamentul Ligii Naționale, unde după 19 etape are 30 de puncte, iar în etapa următoare va juca pe teren propriu cu Cetate Deva.