
În ciuda salinităţii ridicate a apei, Lacul Sărat a îngheţat şi s-a transformat într-un adevărat patinoar natural. În unele zone, gheaţa are chiar şi 30 de centimetri grosime. Administratorii bazei de tratament din apropiere dau asigurări că fenomenul nu va afecta calităţile curative ale nămolului. Fenomenul s-a mai întâmplat și anii trecuți, când temperaturile au coborât sub -15 °C.
După atâtea nopţi şi zile geroase, Lacu Sărat a îngheţat deşi gradul ridicat de salinitate ar fi trebuit să împiedice un astfel de fenomen. Specialiştii au o explicaţie. Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, sărurile minerale s-au depus pe fundul lacului aşa că apa de la suprafaţă, care are o concentraţie mai mică de sare, a îngheţat.
Specialiști consideră că acum concentraţia de apă sărată este mai mare la adâncime și mai mică la suprafaţă, iar temperaturile fiind foarte foarte scăzute s-au format pe centrii de impurităţi puncte de solidificare.
Nămolul care se extrage din lac are un conţinut ridicat de hidrogen sulfurat şi este folosit pentru tratarea mai multor afecţiuni reumatice. Calitățile terapeutice ale nămolului nu va fi afectate de înghețarea apei pentru că este pe fundul lacului, iar singurul care îl afectează este oxigenul. El trebuie să fie acoperit continuu cu apă.
