
Brăila va avea un ministru plin în noul Guvern Ponta, în persoana proaspătului președinte al PSD Brăila, Mihai Tudose, cel mai vechi parlamentar brăilean în funcție. Luna decembrie a acestui an i-a adus lui Tudose două funcții foarte importante, cea de președinte al PSD Brăila și cea de ministru al Economiei în Guvernul Ponta IV. În ședința CEx a PSD, noul guvern a vost validat în unanimitate.
Mihai Tudose (PSD) a absolvit Facultatea de științe juridice și administrative, București, în anul 1993. De asemenea, a urmat Colegiul Superior de Securitate Națională, Serviciul Român de Informații. În 2006, a urmat un curs postuniversitar, la Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, Facultatea de Științe Economice, specializarea „Managementul comunicării și relații publice”.
Deputatul Mihai Tudose a fost ales preşedinte al PSD Brăila, în locul lui Gheorghe Bunea Stancu, judecat sub control judiciar pentru acte de corupţie.
Întrebat ce calităţi îl recomandă pe Mihai Tudose pentru a conduce PSD Brăila, Liviu Dragnea a spus: „Mihai este un om care, din punct de vedere politic, are foarte multă experienţă. Este un om apreciat de colegi. Mihai nu şi-a depus candidatura pentru că a visat noaptea, ci pentru că organizaţia în sine, colegii de la nivelul conducerii judeţene şi colegii din teritoriu i-au propus să candideze, pentru că este un om perceput ca un om politic care munceşte pentru oameni, nu numai pentru cei din partid. Este un om care munceşte pentru comunitate, un om loial, un om care vrea să facă lucruri nu numai pentru colegii dumnealui, ci pentru întreg judeţul„.
În cei 14 ani de când este parlamentar de Brăila, Mihai Tudose a fost membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, al cărei președinte este începând cu mandatul 2004.
