
Luni, 1 decembrie, s-a încheiat, la Sala Sporturilor din Constanţa, faza zonală a Memorialului „Gheorghe Ene” la fotbal, competiție pentru jucători născuți după 1 ianuarie 2006 la care au participat şase echipe. Brăila a fost reprezentată de echipa de la Academia Stras pregătită de Alexandru Balaban.
Stars Brăila a jucat în grupa B, alături de Academia Hagi și Oțelul Galați. În primul joc cu Academia Hagi, formație pregătită de Mihai Stere, brăilenii au pierdut cu 0-6, iar în cel de-al doilea meci au câștigat cu 3-0 în fața celor de la Oțelul Galați.

Rezultate înregistrate la turneul zonal al Memorialului „Gheorghe Ene”:
Sâmbătă, 29 noiembrie 2014
ora 12.00: Portul Călăraşi – Delta Tulcea 5-4 (Grupa A)
ora 13.00: Stars Brăila – Academia Hagi 0-6 (Grupa B)
ora 19.00: Delta Tulcea – Galactic Bucureşti 2-3 (Grupa A)
ora 20.00: Academia Hagi – Oţelul Galaţi 5-1 (Grupa B)
Duminică, 30 noiembrie 2014
ora 9.00: Galactic Bucureşti – Portul Călăraşi 2-3 (Grupa A)
ora 10.00: Oţelul Galaţi – Stars Brăila 0-3 (Grupa B)
Clasament final Grupa A: 1.Portul Călărași 6p, 2.Galactic București 3p, 3.Delta Tulcea 0p.
Clasament final Grupa B: 1.Academia Hagi 6p, 2.Stars Brăila 3p, 3.Oțelul Galați 0p.
Luni, 1 decembrie 2014
ora 10.00 – FINALA: Academia Hagi – Portul Călărași 6-1
Academia Hagi 2006 a obținut calificarea la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ene” programat pentru perioada 19-21 decembrie 2014.
