
Deși a fost declarat învins de arbitrajul la calculator al unor arbitrii neexperimentați în acest sistem de arbitraj, în meciul cu reșițeanul Marian Ruță de la ”Mănușa Litoralului”, conducerea Federației Române de Box l-a ales pe Robert Jitaru să reprezinte România la Europenele de tineret, la categoria 56 kg.
Săptămâna viitoare, opt pugiliști români vor pleca în Croația, acolo unde în perioada 17-26 octombrie se va desfășura Campionatul European de Box pentru tineret. Printre sportivii selecționați se află și brăileanul Robert Jitaru, ales de FRBox, cu sprijinul vicepreședintelui Francisc Vaștag, care l-a urmărit pe sportivul de la CSM Brăila și la un al doilea meci disputat la Constanța, la Mănușa Litoralului, cu un sportiv din Bulgaria, în fața căruia pugilistul brăilean a etalat un box de calitate, care l-a impresionat din nou pe Feri Vaștag. De altfel, antrenorul George Perțea a dorit să-i mulțumească lui Vaștag pentru înțelegere, precizând că este un bun cunoscător al boxului românesc.
Lotul României care se va deplasa la Zagreb, este format din următorii pugiliști: Cosmin Negraru – de la Banatul Timișoara, component al Centrului Olimpic de la Reșița, la categoria 49 kg; Ioan Pleș – de la Unirea Alba Iulia, la categoria 52 kg; Robert Jitaru – de la CSM Brăila, component al Centrului Olimpic de la Brăila, la categoria 56 kg; Arsen Mustafa – de la Farul Constanța, la categoria 60 kg; Sorin Dobondi – de la CSS Hunedoara, la categoria 64 kg; Iulian Ivanov – de la SCM Bacău, la categoria 69 kg; Andrei Arădoaie – de la Dinamo București, la categoria 81 kg și Ion Marin de la CSM Călărași, la categoria 91 kg.
Cei opt pugiliști vor fi însoțiți în Croația de antrenorul coordonator al lotului de tineret, Relu Auraș, de antrenorul Ablalim Ferodim, șeful Centrului Olimpic de box de la Brăila, George Perțea și șeful Centrului Olimpic de box de la Reșița, Traian Georgea.
La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Zagreb vor participa 222 de pugiliști din 39 de țări. Vor participa sportivi din: Finlanda, Slovenia, Austria, Germania, Bosnia și Herțegovina, Rusia, Grecia, Lituania, Scoția, Estonia, Suedia, Anglia, Bulgaria, România, Irlanda, Polonia, Republica Moldova, Azerbaidjan, Belgia, Albania, Armenia, Serbia, Spania, Letonia, Italia, Cipru, Republica Cehă, Franța, Danemarca, Kosovo, Georgia, Ucraina, Olanda, Ungaria, Belarus, Macedonia, Slovacia, Israel.