
Vasile Blaga, preşedintele PDL, a declarat astăzi că demunirea Alianţei Creştin Liberale a fost stabilită în urma unui sondaj comun vast, în care 70% din respondenţi au fost în favoare, precizând că, de luni, vor fi rebranduite toate sediile PDL, PNL şi FC cu numele noii alianţe.
Prezent la Adevărul Live, liderul PDL a spus că ideea de a face o cercetarea sociologică pentru denumirea noii alianţe electorale PDL-PNL a venit acum două luni şi a arătat, referindu-se la criticile asupra denumirii de Alianţă Creştin Liberală, că “nicio denumire nu este infailibilă şi întotdeauna vor fi critici”.
Vasile Blaga a explicat:
În această analiză am introdus şi definiţii: alianţă, coaliţie, uniune şi de departe a ieşit alianţă, cu peste 70%. Şi atunci numele care pot să definească valorile celor două partide, doctrinele, pentru că noul partid are un nou statut în care se spune foarte clar că doctrina este pe valorile creştine, liberale, conservatoare, după PPE (…) şi, până la urmă, de departe, a ieşit această definiţie (Alianţă Creştin Liberală – n.r.). Nu am spus-o noi, ci românii, pe focus-grupuri.
Blaga a explicat că deja lumea s-a acomodat cu această demunire şi că, din analizele pe care le-au comandat PDL şi PNL, rezultă că “românii sunt favorabili unui asemnea demers, îl aşteptau”.
Vasile Blaga a mai afirmat:
Această alianţă electorală ACL va fi susţinută de siglele celor două partide PDL şi PNL. Pe buletinele de vot va fi trecut ACL, sigla PNL, sigla PDL, un nume de candidat la Preşedinţie (…). De luni vom rebrandui toate sediile noastre, şi ale liberalilor, şi ale FC cu numele noii alianţe şi cu sigla.