Accesul la finanțare este una dintre preocupările majore ale firmelor mici și medii, care au nevoie de bani pentru a-și susține activitatea curentă sau pentru investiții care să le ajute la dezvoltarea și creșterea afacerilor. În momentul de față, IMM-urile au la dispoziție mai multe variante de finanțare, cele clasice, precum creditele bancare sau liniile de credit, dar și unele alternative, cum este, spre exemplu, factoringul. Pentru finanțarea prin servicii de factoring nu este nevoie de garanții materiale, iar costurile sunt reprezentante de dobânda pentru suma acordată ca finantare și un comision, care variază în funcție de banca sau IFN-ul cu care ați ales să colaborați.
Potrivit studiului “Percepția antreprenorilor asupra accesului la finanțare”, realizat de EY România în toamna anului trecut, antreprenorii români care au companii cu venituri de până într-un milion de euro consideră că în acest moment finanțarea se obține dificil în România, dar perspectivele sunt optimiste, 48% dintre cei care au răspuns studiului având așteptări pozitive de la mediul de finanțare din România în următorii ani. Studiul EY arată că cei mai mulți antreprenori au nevoie de finanțare pentru investiții (49%), pentru capitalul circulant (20%) și pentru proiectele noi de tip start-up (20%). Creditele bancare reprezintă soluția de finanțare preferată de antreprenorii români, dar mai greu accesibilă pentru start-up-uri. Majoritatea antreprenorilor tineri români se orientează spre creditul bancar ca sursă de finanțare, deși, într-un raport întocmit de Banca Centrală Europeană și publicat în luna aprilie, de Comisia Europeană, IMM-urile arată deteriorarea în continuare a disponibilității băncilor comerciale pentru acordarea de împrumuturi. În multe situații, start-upurile din România supraevaluează potențialul pieței și fundamentarea unui business-plan, a unui cash-flow nu este ancorat într-o experiență anterioară.
Companiile nou înființate trebuie să-și demonstreze încrederea și angajamentul pentru bunul mers al afacerii prin disponibilitatea de garantare a creditelor cu garanții puternice. Motivul pentru care majoritatea antreprenorilor nu iau creditarea în considerare nu este legat de dobândă, ci de incertitudinea lor că vor fi capabili să își plătească ratele în viitor. Creditul bancar se poate dovedi o sursă de finanțare neinspirată pentru un start-up, în condițiile în care banca are nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, iar firmele nou-înființate nu oferă această garanție, din diferite motive: fie nu au istoric ori experiență, fie nu reușesc să arate că sunt stabile și că afacerea lor are potențialul de a rezista pe termen lung în economie.
Pentru a primi un credit, un business trebuie să poată demonstra un profit operațional, având în vedere că o instituție bancară cofinanțează o afacere, nu o capitalizează. Principala problemă pe care un IMM o are este că acesta este subcapitalizat. Iar rolul capitalizării nu-i aparține unei bănci. Totuși, există câteva soluții care pot crește șansa de a primi un credit.
În primul rând, un antreprenor trebuie să demonstreze angajamentul său în business-ul pe care l-a gândit. O bancă va evalua modul în care acesta își gestionează furnizorii și clienții pentru că acest comportament îl va defini ca viitor partener. De asemenea, o bancă va urmări strategia pe termen mediu, pe care un antreprenor o va manifesta. Mai mult decât atât, companiile nou înființate trebuie să-și demonstreze încrederea și angajamentul pentru bunul mers al afacerii prin disponibilitatea de garantare a creditelor cu garanții puternice.
Un alt element foarte important de care depinde primirea unui împrumut bancar este planul de afaceri care trebuie să fie realist și detaliat nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu. Unele dintre componentele esențiale ale planului de afaceri sunt cunoașterea în detaliu a pieței (condiții și competiție), precum și existența resurselor și a competentelor necesare derulării afacerii.
* Credit sau linie de credit? *
Deși mulți antreprenori pun semn de egalitate între un credit și o linie de credit, produsele sunt în sine, fundamental diferite. În timp ce un împrumut se acordă pentru o perioadă mai lungă de timp, de câțiva ani, pentru a finanța un proiect clar și bine definit, linia de credit se accesează mai ales pe termen scurt, putând fi folosită în mai multe scopuri. Pentru a alege între cele două tipuri de finanțări, antreprenorii trebuie să țină cont de nevoile lor reale și modul în care vor folosi banii respectivi.
Dacă nevoia pe care dorește antreprenorul să o acopere este temporară sau punctuală, adică stocuri pentru deschiderea unui magazin nou, achiziția unui echipament, achiziția unui nou sediu, atunci se va lua un credit, moment în care va primi de la bancă toată suma solicitată urmând a fi folosită într-o perioadă scurtă pentru acoperirea nevoilor, rambursându-se lunar până la scadență. Dacă, în schimb, se dorește acoperirea unui decalaj între încasările și plățile companiei ori deținerea unei sume tampon pentru nevoile neprevăzute din activitatea de zi cu zi, atunci se recomandă accesarea unei linii de credit. Aceasta va fi pusă la dispoziția companiei, dar va fi folosită doar în cazul în care apare nevoia și nu imediat, ca în cazul creditelor de afaceri.
Pe lângă împrumuturile bancare sau liniile de credit, antreprenorii mai pot alege ca sursă de finanțare și fondurile cu capital de risc, sistem prin care antreprenorul primește în afacere un partener, de obicei minoritar, care aduce un aport la capitalul social al firmei. Acest tip de finanțare aduce câteva beneficii importante pentru antreprenori, cel mai important fiind acela că firma primește o infuzie de capital pe o perioada îndelungată, timp în care nu trebuie să plătească dobânzi. Aportul de capital social va figura în evidențele contabile ale societății ca surse financiare proprii, și nu ca datorii, așa cum se întâmpla în cazul creditelor sau a liniilor de credit accesate.
Un alt beneficiu major pe care firmele îl pot avea este acela că, prin asocierea cu un fond de investiții, pe lângă finanțare, acesta poate aduce în afacere și specialiști care vor asista antreprenorul la gestionarea ei. Totuși, această formă de finanțare prezintă un inconvenient în sensul în care, pentru a-și păstra poziția de asociat majoritar, antreprenorul trebuie să participe cu o sumă mai mare de bani decât cea a fondului de investiții. Acesta este și principalul motiv pentru care puține IMM-uri se încumetă să acceseze o asemenea sursă de finanțare, mai ales că, potrivit studiului EY, factorul decisiv pentru antreprenori în alegerea tipului de finanțare îl reprezintă păstrarea independenței în deciziile de business.
* Împrumuturi de la parteneri de afaceri: o soluție ieftină, dar pe termen scurt *
Lipsa lichidităților, mai ales când accestul la creditele bancare este limitat, face ca în practică să apară extrem de multe cazuri ale unor societăți comerciale care împrumută bani de la partenerii de afaceri pentru a-și susține activitatea curentă.
În ultimii ani, multe societăți au recurs la finanțări pentru a susține cheltuielile curente ale activității economice, situație în care plus valoarea oferită de suma împrumutată nu permitea acoperirea unei dobânzi practicate de o instituție bancară sau de una nebancară. În plus, din punct de vedere formal, societățile care contractează împrumuturi inter-companie se supun unor formalități substanțial mai reduse față de cele care apelează la instituțiile bancare.
În practică, societățile apelează la împrumuturi de la alte societăți afiliate, din același grup, în principal pentru finanțarea sau susținerea business-ului desfășurat, deoarece un astfel de împrumut reprezintă un instrument mult mai practic și mai facil de obținut în comparație cu un credit bancar ce implică, pe lângă costuri suplimentare, și o anumită birocrație din partea băncilor care, de cele mai multe ori, este excesivă.
Pentru a putea realiza un împrumut și, implict, pentru a-l justifica în mod corespunzător, societățile trebuie să încheie un contract de împrumut în care să se precizeze durata pentru care se acordă creditul, perioada de rambursare și dacă se percepe sau nu dobândă.
* Fondurile structurale pentru IMM-uri sunt mult dorite, dar greu de accesat *
Fondurile europene ar putea fi o sursă de finanțare viabilă pentru demararea sau dezvoltarea unei afaceri, însă sunt greu de accesat. Deși România are la dispoziție zeci de miliarde de euro sub formă de fonduri structurale, rata de absorbție este foarte mică și mulți dintre bani riscă să rămână necheltuiți. Birocrația exagerată, cofinanțarea greu de obținut ori lipsa de predictibilitate pot face ca un proiect cu bani europeni să fie complicat, uneori chiar imposibil, de realizat. Principalul motiv pentru care finanțările europene se accesează greu este reprezentat de multitudinea de condiții, reguli și cerințe care trebuie respectate. Mai mult decât atât, chiar și când dosarele sunt construite corespunzător și respectă toate condițiile impuse, există riscul ca aprobarea proiectului să dureze șase luni, un an sau chiar doi sau ca banii să vină cu întârziere.
În plus, corupția este un alt impediment de care se lovesc destul de des IMM-urile care doresc să acceseze fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană. De multe ori, antreprenorii sunt forțați să dea șpagă pentru a obține diferite avize și autorizații de la autoritățile locale, dar și la organismele de management ale fondurilor UE pentru a le fi aprobat dosarul.
Nici în privința programelor de promovare a IMM-urilor, lucrurile nu stau mai bine. Deși în momentul de față sunt mai multe programe derulate de statul român, care oferă atât finanțări nerambursabile, cât și unele rambursabile, acestea pot fi acordate doar proiectelor care se califică pentru a le primi. Practic, firmele trebuie să realizeze o documentație specifică ce va intra într-un proces de competiție cu alte documentații ale altor firme, doar cele mai bune proiecte reușind să primească finanțare, în funcție de bugetele alocate de stat schemelor de ajutor respective.
* Factoring-ul sau cum să obții bani din cesionarea facturilor *
Atunci când nu pot accesa variante tradiționale de finanțare, cum sunt creditele sau fondurile europene, companiile se pot reorienta și către alte produse alternative, care le pot asigura necesarul de lichidități pentru a-și desfășura activitatea. Una dintre acestea este factoring-ul, un serviciu care presupune finanțarea facturilor cu scadență la termen. Mai simplu spus, prin factoring puteți transforma rapid în lichidități facturile pe care le-ați emis, având în vedere că, de obicei, termenele de plată variază de la 15 până la 120 de zile. În felul acesta, nu mai trebuie să așteptați scadența pentru a încasa banii. Pentru finanțarea prin servicii de factoring nu este nevoie de garanții materiale, iar costurile sunt reprezentante de dobânda pentru suma acordată ca finanțare și un comision, care variază în funcție de bancă sau IFN-ul cu care ați ales să colaborați.
Factoringul este o operațiune financiară care presupune să cesionați creanțele rezultate din contracte de vânzare bunuri sau prestări servicii către un Factor, o companie specializată de factoring – poate fi o divizie a unei bănci sau un IFN. Factorul vă va finanța, prin plată în avans a creanțelor cesionate, și se va ocupa ulterior, în nume propriu, de colectarea și administrarea creanțelor. Totul se face în baza unui contract, pe care îl veti semna cu compania de factoring. Contractul nu trebuie încheiat pe o anumită perioadă de timp, însă în general, contractele se încheie pe 1 an, cu prelungire. De obicei, Factorul finanțează cam 80% din valoarea facturii, urmând ca, după ce încasează factură, să vă vireze și suma rămasă din care se scad cheltuielile ocazionate. Totuși, trebuie să știți că în cazul în care Factorul nu reușește să colecteze întreaga sumă de la debitor, veți suporta diferența rămasă de recuperat, în cazul în care ați ales un produs de factoring cu regres.
Pe piață, există și un alt produs, factoring cu asigurare, care protejează împotriva riscului de neplată al debitorilor. Practic, se încheie o poliță de asigurare de credit la o societate de asigurări, iar dacă debitorul nu-și achită obligațiile de plată conform facturilor existente și recunoscute, asiguratorul va suporta suma care trebuie recuperată. Din perspectiva costurilor, serviciile de factoring presupun două tipuri de cheltuieli: o dobândă și un comision. Astfel, dobânda se percepe pentru perioada de finanțare, adică din momentul în care beneficiarul serviciilor de factoring primește avansul din factură și până în momentul în care factura se încasează de la debitor. Dobânzile se calculează în funcție de riscul pe care Factorul și-l asumă și de perioada pentru care își asumă acel risc și de obicei se reține din suma încasată de la debitor. Astfel, dobânda nu este un cost pe care clientul îl scoate din buzunar, ci este un cost care se reține din suma încasată la scadență.
În afară de dobânzi, factoringul mai presupune și plata unui comision. Acesta se achită pentru a beneficia de serviciile de colectare a creanțelor și administrarea debitorilor și se aplică la valoarea nominală a facturii. Pentru a contracta servicii de factoring, firmele interesate trebuie să contacteze o bancă sau un IFN care se ocupă cu această activitate. Firmele care solicită servicii de factoring sunt supuse unei evaluări care va determina dacă companiile pot sau nu să beneficieze de acest tip de finanțare. Companiile de factoring vor analiza firma, debitorii ei, istoricul dintre ea și debitori, precum și calitatea creanțelor.