
În urma efectuării unui control de rutină, poliţiştii şi jandarmii brăileni l-au oprit în trafic pe un şofer gălăţean, care, din nefericire pentru el, s-a ales şi cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul avea avea 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Echipajul mixt format poliţişti şi lucrători din cadrul IJJ Brăila l-au depistat în trafic, pe strada Unirii, din comuna Vădeni, A.Cornel (30 de ani), din municipiul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila:
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie. Acestuia i s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 336 din Codul Penal.
