
La capitolul rezultatelor financiare negative în campania pentru Parlamentul European, PNL deţine prima poziţie, ieşind cu un minus de 4.624.414 lei. Liberalii sunt urmaţi de PSD-UNPR-PC (-2.720.250), PMP (-419.902) şi PDL (-416.569).
În campania pentru europarlamentare, alianţa electorală PSD-UNPR-PC şi PNL au avut fiecare cheltuieli cuprinse între 7 şi 8 milioane de lei, însă în cazul liberalilor mai mult de jumătate din sumă sunt datorii neachitate, potrivit rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, ale alianţelor electorale, organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi de la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, publicate ieri, în Monitorul Oficial, de către Autoritatea Electorală Permanentă.
În ceea ce priveşte veniturile declarate ale alianţei electorale PSD-UNPR-PC, aceasta a declarat venituri 5.223.111 lei, dintre care venituri din transfer, înregistrate înaintea campaniei electorale, de 2.784.654 lei. Alianţa a făcut cheltuieli în campanie de 7.943.361 lei, cu 2.720.250 lei mai mult decât suma aflată la dispoziţie, din care cheltuielile angajate restante, reprezentând datorii neachitate până la data depunerii raportului de venituri şi cheltuieli electorale, sunt de 2.971.045 lei. Potrivit cheltuielilor declarate, cele mai mari sume au fost folosite de Alianţă pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale 2.883.915 lei, publicitate stradală 2.212.209 lei, publicitate presă, radio, TV 1.457.757, servicii – 1.167.627 lei. La capitolul „alte cheltuieli” a fost declarată suma de 183.777 lei, cheltuieli chirie, întreţinere, funcţionare sedii se ridică la 52.442 lei, iar cele pentru protocol la 5.839 lei.
PNL
Conform rapoartelor AEP, PNL a avut venituri totale de 2.610.133 lei, dintre care 1.533.917 au fost venituri înregistrate înaintea campaniei. Liberalii au cheltuit 7.234.547 lei, rezultatul financiar al campaniei înregistrând un minus de 4.624.414 lei. Cheltuielile angajate restante, reprezentând datorii neachitate până la data depunerii raportului de venituri şi cheltuieli electorale, sunt de 4.546.183 lei, iar cele mai mari cheltuieli, de 3.833.020 lei, au fost făcute pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale, urmate de cele pentru publicitate presă, radio, TV de 1.793.591 lei. Cât priveşte aspectul publicităţii stradale, liberalii au cheltuit 745.828 lei, pentru sondaje, cercetare, consultanţă 545.193 lei, pentru servicii 155.749 lei, iar pentru chirie, întreţinere, funcţionare sedii 16.223 lei. PNL nu a făcut cheltuieli cu personal, dar a declarat cheltuieli pentru comunicaţii de 13.635, pentru protocol de 37.972 lei şi pentru transport de 7.367 lei.
PDL
PDL a beneficiat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare de venituri de 1.572.059 lei, dintre care venituri din transfer, înregistrate înaintea campaniei electorale, de 662.780 lei şi venituri primite în campania electorală, respectiv donaţii, în valoare de 909.279 lei. Cheltuielile totale au fost de 1.988.628: cheltuieli personal – 1.500 lei, cheltuieli chirie, întreţinere, funcţionare sedii – 2.559 lei, cheltuieli comunicaţii – 8.910 lei, cheltuieli protocol – 7.472 lei, cheltuieli transport – 10.686 lei şi cheltuieli deplasări în afara localităţii – 2.133 lei. Democrat-liberalii au alocat pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale 695.197 lei, pentru publicitate presă, radio, TV – 702.549 lei , pentru publicitate stradală – 469.863 lei.
PDL a declarat cheltuieli pentru servicii de 72.512 lei, alte cheltuieli – 15.247 lei. Democrat-liberalii nu au avut cheltuieli pentru sondaje, cercetare sau consultanţă.
Rezultatul financiar al campaniei PDL înregistrează datorii de 416.569 lei, cheltuieli angajate restante (datorii neachitate până la data depunerii raportului de venituri şi cheltuieli electorale) fiind de 647.857 lei, se arată în rapoartele AEP.
PMP
PMP a beneficiat de venituri de 669.901 lei (veniturile înregistrate înaintea campaniei electorale – 155.400 lei, iar cele din donaţii – 514.501) şi a cheltuit 1.089.803 lei. Partidul Mişcarea Populară a cheltuit cei mai mulţi bani pentru publicitate presă, radio, TV (434.211 lei), apoi pentru publicitate stradală (253.926 lei), pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale (239.755 lei), comunicaţii (44.195 lei), servicii (86.808 lei), alte cheltuieli (25.058 lei). Potrivit rapoartelor AEP, PMP nu şi-a folosit veniturile pentru sondaje, cercetare, consultanţă, protocol şi transport. Rezultatul financiar al campaniei PMP înregistrează datorii de 419.902 lei, iar cheltuieli angajate restante (datorii neachitate până la data depunerii raportului de venituri şi cheltuieli electorale) sunt de 422.946 lei.
UDMR
UDMR a realizat venituri pentru campanie de 541.901 lei, dintre care venituri înregistrate înaintea campaniei electorale de 426.551 lei, iar din donaţii de 115.350. UDMR a cheltuit în campanie 612.192 lei, rezultatul financiar al campaniei consemnând datorii de 70.291lei. Cheltuielile angajate restante ale UDMR (datorii neachitate până la data depunerii raportului de venituri şi cheltuieli electorale) sunt de 71.173 lei. UDMR a cheltuit pentru tipărituri şi alte materiale promoţionale 303.415 lei, pentru publicitate presă, radio, TV 125.260 lei, se arată în rapoartele AEP. UDMR a folosit sume mai mari de bani pentru chirie, întreţinere, funcţionare sedii (72.569 lei) mai mult decât pentru publicitate stradală (54.707 lei). Cheltuielile declarate la rubrica protocol sunt de 7.449, pentru comunicaţii de 3.396 lei, transport 5.774 lei şi pentru servicii, de 34.319 lei. După cum a declarat Autorităţii Electorale Permanente, UDMR nu a făcut în campanie cheltuieli pentru sondaje, cercetare, consultanţă şi nici pentru personal.