
Duminică s-au disputat ultimele meciuri din sezonul 2013-2014 din fotbalul brăilean, fiind programate cele 3 meciuri restanță din seria a II-a a Ligii a 5-a. În urma rezultatelor înregistrate a fost stabilită și campioana din această serie, FC Urleasca reușind să termine pe primul loc la un punct diferență de Gloria Movila Miresii. Cele 3 meciuri nu au fost lipsite de spectaculozitate, înscriindu-se 27 de goluri. golgeterul meciurilor de duminică a fost Dumitru Daniel Bulancea, care a marcat de 4 ori pentru AS Jirlău în meciul cu Vulturul Horia.
Rezultatele înregistrate în cele trei restanțe, din etapele a 21-a și a 22-a, au fost:
Gloria Movila Miresii – Voința Făurei Sat 10-3 (5-0). Pentru echipa gazdă au marcat: V. Munteanu (2), A. Spiță (17, 22, 33), I. Jipa (36), Băndărică (63), M. Ureche (74, 76), M. Zamfir (86) și P. Stoian (89), iar pentru oaspeți a marcat Iulian Feraru (50,69,82).
Unirea Gradiștea – FC Urleasca 1-6 (1-3). Marius Vlad a deschis scorul în minutul 6 pentru gazde și se părea că ar urma o surpriză care să schimbe liderul în aceste restanțe. N-a fost însă așa pentru că în minutul 10 I. Șerban a restabilit egalitatea, iar Cr. Ciocan a adus liniștea pentru cei de la Urleasca prin golurile marcate în minutele 17 și 30. După pauză au mai marcat pentru oaspeți R. Popescu în minutul 50, C. Neagu în minutul 53 și N. Jugănaru în minutul 61 și oaspeții erau campionii seriei a II-a din Liga a 5-a.
AS Jirlău – Vulturul Horia 7-0 (4-0). Au marcat: Dumitru Bulancea (20, 25, 44 și 77) și Dobrică Mucea (32, 55, 89).
În urma acestor rezultate FC Urleasca a devenit campioana seriei cu 61 de puncte din 24 de meciuri, cu 20 de victorii, un meci egal și trei înfrângeri, golaveraj 85-26. Pe locul 2 s-a clasat Gloria Movila Miresii, cu 60 de puncte, cu 19 victorii, trei remize și două înfrângeri, golaveraj 88-33.
Astfel, in sezonul viitor comuna Traian va avea două echipe în Liga a 4-a, celor de la Victoria Traian li s-au alăturat cei de la FC Urleasca, ambele echipe jucân meciurile de acasă pe același teren, Mircea Ceicu din Traian. Rămâne însă de văzut dacă cei de la Urleasca se vor înscrie să joace în Liga a 4-a, acolo unde pe lângă echipa de seniori au nevoie și de echipă de juniori, iar cheltuielile vor fi mai mari.
Reamintim că în seria I pe primul loc s-a clasat Stars Brăila, echipă care și-a propus să joace în Liga a 4-a și în 2-3 ani să poată promova în Liga a 3-a.