
Prezent, ieri, la Tulcea, vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că negocierile româno-chineze pentru dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sunt aproape de finalizare, procedurile de realizare a investițiilor respectând legislația din România aliniată la normele europene în domeniu, informează Agerpres.
Dragnea a declarat, potrivit sursei citate:
Cel mai important este proiectul de realizare a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, iar negocierile sunt aproape de finalizare. Mâine (astăzi – n.r.), mă voi întâlni, la București, cu președintele companiei nucleare din China. Colegii din grupul inter-ministerial au făcut o treabă foarte bună și cred că în perioada următoare se vor face anunțurile de rigoare. Procedurile prin care se vor realiza aceste investiții vor respecta legislația românească și cea europeană.
Un alt proiect important din negocierile româno-chineze vizează centrala de la Rovinari. Lucrările la această centrală sunt programate să demareze în luna octombrie, alte două investiții în același domeniu făcând, de asemenea, obiectul discuţiilor purtate între autorităţile române şi partea chineză.
Liviu Dragnea a declarat:
Așteptăm totodată de la Ministerul Transporturilor proiectul de hotărâre de guvern care să legifereze memorandumul semnat pentru trenul de mare viteză, iar linia aeriană București-Beijing are toate procedurile aprobate. Acum se negociază orarul de zbor.
Vicepremierul a adus în discuţie şi domeniul zootehnic, precizând că negocierile dintre cele două ţări urmează să se concretizeze în perioada imediat următoare:
Procedurile birocratice s-au finalizat, iar în perioada următoare peste 25.000 de tone de carcasă de porc congelată vor fi exportate în China. Asta înseamnă un triplu câștig, pentru că va exista o susținere financiară pentru dezvoltarea șeptelului în România, va fi un câștig direct pentru companiile respective și se vor crea locuri de muncă în industria de prelucrare a cărnii.
De asemenea, Dragnea a amintit că în timpul negocierilor româno-chineze s-a discutat despre realizarea în România a cinci parcuri industriale și a arătat că într-o viitoare ședință de Guvern urmează să fie stabilite și amplasamentele acestora.
Liviu Dragnea a menţionat, potrivit Agerpres:
Tulcea nu cred că va avea nevoie de un asemenea parc industrial, pentru că va avea foarte multe investiții. În plus, trebuie să repartizăm echilibrat, la nivel național, toate sursele de dezvoltare.
Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a declarat că valoarea totală a investițiilor care sunt preconizate a se realiza în județ cu fonduri europene și guvernamentale este de circa 900 de milioane de euro. În acest sens, Teodorescu a menţionat, printre altele, şi podul peste Dunăre, dintre Brăila şi Smârdan:
Vorbim despre podul peste Dunăre dintre Brăila și Smârdan, autostrada cu patru benzi dintre Constanța și Tulcea, discutăm despre ITI, investiții majore pentru dezvoltarea acestui județ.
Legat de subiectul podului peste Dunăre, ProBrăila va aducea ieri la cunoştinţă faptul că CNADNR a scos la licitaţie reactualizarea studiului de fezabilitate pentru podul suspendat de la Brăila. Costurile: potrivit Ziarului Financiar, CNADNR estimează reactualizarea studiului de fezabilitate la o sumă cuprinsă între 10, 6 şi 12, 6 milioane de lei, adică 2, 4 – 2, 8 milioane de euro, având ca surse de finanţare bani europeni şi bugetul de stat. Podul este menţionat în cadrul bugetului pentru perioada 2014-2020. Comisia Europeană a propus crearea unei facilităţi numită „Conectarea Europei”, prin care se doreşte accesul tuturor pe piaţa internă. Banii puşi la dispoziţie de Comisia Europeană pentru crearea facilităţii: 40 de miliarde de euro. Precum şi 10 miliarde de euro investiţiilor din domeniul transporturilor, în cadrul Fondului de coeziune. Din aceşti bani, României i se pun pe tavă 1,3 miliarde euro numai pentru sectorul transporturi. Dan Şova, ministrul Transporturilor, menţiona în luna aprilie podul peste Dunăre ca fiind unul dintre cele mai importante proiecte de pe listă. Vechea sursă de finanţare era sub formă de parteneriat public-privat.
Vicepremierul Liviu Dragnea a participat ieri la ședința Comitetului de monitorizare a POR 2007-2013 în timpul căreia s-a aprobat raportul anual de implementare a programul pe anul 2013, raport care va fi transmis până la finele lunii Comisiei Europene. De asemenea, s-a decis, potrivit vicepremierului Dragnea, realocarea unor economii în sumă de peste 300 de milioane de euro pentru finanțarea unor noi proiecte.