În orice curte de mănăstire sau biserică de cartier ai intra există o curăţenie desăvârşită, care te rupe instantaneu de lumea din care vii. Aleile măturate impecabil sunt străjuite cu flori şi gazon tuns scurt; atâtea flori nu vezi decât în grădinile botanice, iar albul curat al bordurilor aliniate perfect îţi aminteşte de disciplina cazonă a unei unităţi militare. Cu menţiunea că aici simţi în permanenţă că e mai mult decât o rigoare militărească, toate sunt în rânduială pentru că toate se fac în ascultare, nu la ordin. Şi sunt aşezate după îndemnul Apostolului Pavel: toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. Adică sunt făcute cu răbdare, pace şi dragoste.
Ai ieşit un singur metru din perimetrul Bisericii, te-ai întors adică în lume, s-a terminat cu armonia! Borduri strâmbe sau sparte, trotuare cu flegme şi coji de seminţe, scuaruri pline de buruieni, oameni încrâncenaţi şi grăbiţi. Nu grăbiţi, hăituiţi… Flori ale răului!
M-am întrebat deseori de unde ura asta, tot mai prezentă în ultima vreme, îndreptată împotriva Bisericii. Nu e o încercare de psihanaliză, şi problema nu poate fi situată prea departe de zona sufletească. E simplu: cum eşti pe dinăuntru, astfel trăieşti şi în exterior. Armonia vieţii din Biserică nu este conformă cu strâmbătatea ta sufletească şi reacţia ta de om lumesc este una violentă, luând în cătarea armei tocmai ţinta care ar putea servi ca model.
Ce este absolut îngrijorător e faptul că boala noastră sufletească e trăită cu veselie şi băşcălie. Ne simţim bine, ne distrăm. Bunăoară, zilele trecute, Patriarhul Daniel a fost să sfinţească un studio de televiziune Trinitas. Agenţiile de ştiri şi site-urile de socializare au hăhăit vesele trei zile şi trei nopţi: Patriarhul Daniel a sfinţit un studio cu trafaletele. Trafaletele cu pricina nu e un trafalete, e o unealtă bisericească şi se numeşte tijă de sfinţire. O fi semănând unealta respectivă cu un trafalete, şi ce-i cu asta? Reacţionăm exact ca acei prieteni mai puţintei la minte din copilăria noastră cărora le arătai un deget şi ei râdeau sărmanii până se tăvăleau pe jos. Iar noi, atenţie, suntem adulţi. Instruiţi, şcoliţi, educaţi, botezaţi. Adulţi, dar veseli…