
La nivelul municipiului şi judeţului nostru nu există clar o bază de date a persoanelor care au nevoie de sprijin, indiferent de natura lui, din partea autorităţilor locale. Primarul Aurel Simionescu a declarat că periodic Direcţia de Asistenţă Socială Brăila acordă pachete cu alimente persoanelor vârstnice nevoiaşe. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, scoate în evidenţă incapacitatea autorităţilor locale de a realiza locaţii pentru persoanele vârstnice şi cele cu handicap. Lucru care se cauzează deciilor impuse de la nivel naţional.
În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, Alexandru Sculchi, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, a declarat că deşi potrivit legii autorităţile locale sunt obligate să aibă o evidenţă cu persoanele vârstnice care au nevoie de îngrijire şi asistenţă, la nivelul judeţului şi municipiului Brăila această evidenţă nu există. Potrivit edilului-şef Aurel Simionescu, la Direcţia de Asistenţă Socială Brăila s-a întocmit o bază de date cu persoanele care au nevoie de astfel de servicii, iar periodic lista se actualizează.
Aurel Simionescu, primarul Municipiului Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă:
Există la Nicoleta Oancea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, o listă cu persoanele respective cărora le acordăm, de câte ori este posibil, o formă de ajutor. De asemenea, există un parteneriat cu diverse asociaţii şi fundaţii, dintre care unele au şi acest obiect de activitate. Mai sunt nişte sesizări, în afara listei. De exemplu, când a fost iarnă, doi bătrâni care nu au nevoie de un astfel de sprijin, au zis că zăpada i-a acoperit şi nu pot ieşi din casă. Sau când am avut o problemă legată de ajutoarele pe care le dăm de Paşti, o persoană a spus că înainte era transportabilă, însă situaţia s-a schimbat şi a solicitat ajutor pentru a i se aduce alimentele la domiciliu. Nu acoperim toate speţele, dar ce pot să vă spun este că există un număr considerabil de persoane care au nevoie de ajutor. Din pachetele pe care Primăria le dă cu diferite ocazii, Nicoleta Oancea opreşte aproximativ 200 de pachete, care au destinaţie către cazurile speciale.
Referitor la implicarea fundaţiilor în ajutorarea persoanelor, primarul a precizat că periodic asociaţiile şi fundaţiile se duc pentru a le face anumite cumpărături, pentru aprovizionare de lemne.
Aurel Simionescu:
Mulţi vârstnici au familie, copii. O ştiu pentru că îmi spun când vin în audienţă. Când îi întreb de ce nu cer ajutor copiilor, susţin că au şi ei problemele lor. Eu sunt conştient de acest lucru, dar trebuie într-un fel oarecare să avem grijă de părinţii noştri.
Evidenţa persoanelor nevoiaşe lipseşte şi-n judeţ şi-n ţară
Întrebat de existenţa unei evidenţe a persoanelor care necesită ajutor din partea autorităţilor locale, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a spus că nici la nivel de judeţ, dar nici la nivel de ţară nu există o astfel de situaţie statistică.
Gheorghe Bunea Stancu:
Deocamdată suntem în faza în care nu suntem capabili, nici noi, nici privaţii, să asigurăm locaţii aşa cum cer standardele Uniunii Europene. Astăzi facem şi noi şi primăriile ceea ce putem cu banii pe care îi avem. Este adevărat că este nevoie de o inventariere a oamenilor vârstnici, dar şi a persoanelor cu handicap, pe care îi avem în evidenţă după ce vin să-şi ceară drepturile. Numai că noi ne manifestăm în limita sumelor de bani de care dispunem. Mai mult, anul acesta, a apărut o legislaţie în care este menţionat că administraţia locală trebuioe să dea minim 25 %, iar Guvernul cel mult 75 %. Dacă era să existe fonduri, consider că administraţia locală dădea şi 70, 80 şi chiar 90 %. Deci nişte legi şi hotărâri de Guvern pe care nu le înţeleg. Am înţeles descentralizarea, că trebuie să ne mutăm la Constanţa cu toate descentralizatele. Însă nu înţeleg de ce ni se pun noi sarcini în spate, ştiind că fără bani nu se poate face nimic.