Consumatorii industriali care vor fi exceptați de la plata a până la 85% din certificatele verzi vor fi nevoiți să mențină locurile de muncă pe durata schemei de sprijin, adică timp de 10 ani, și vor trebui să-și diminueze consumul de energie cu 20%, până în 2020, informează Agerpres. Informațiile apar în anexa proiectului de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Economiei privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.
Potrivit sursei citate, pentru a beneficia de schema de sprijin, companiile industriale trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cumulativ, printre care și faptul că nu trebuie să înregistreze debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat. Mai mult, trebuie să efectueze investiții în urma cărora consumul de energie primară să scadă cu 20% până în anul 2020, fiind, de asemenea, obligaţi să își realizeze audituri energetice împreună cu experți autorizați, atât înainte, cât și după implementarea acestor investiții.
Companiile „mențin numărul de locuri de muncă pe durata schemei și încheie parteneriate cu instituții de învățământ pentru realizarea de specializări în domeniul de activitate (școli profesionale, calificare la locul de muncă, burse de studii etc.), în vederea creșterii nivelului profesional și atragerea de personal calificat)”, se arată în anexa proiectului lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei.
Marii consumatori de energie din România vor putea achiziționa cu până la 85% mai puține certificate verzi decât erau obligați până acum.
Consumatorii ale căror costuri cu energia reprezintă mai mult de 20% din totalul costurilor vor fi exceptați de la plata a 85% din certificatele verzi.
În documentaţia proiectului se precizează că cei a căror intensitate energetică este cuprinsă între 10% și 20% vor fi scutiți de 60% din certificate, iar cei cu o intensitate cuprinsă între 5% și 10% pot achiziționa doar 40% din cât erau obligați până acum.
Schema de sprijin are o valabilitate de 10 ani și se va aplica ulterior aprobării de către Comisia Europeană.
Constantin Niţă, ministrul Economiei:
Am elaborat acest proiect de Hotărâre la scurt timp după ce Comisia Europeană a făcut publice noile orientări în domeniu. Menținerea competitivității industriei locale este un angajament asumat de Guvernul României, deoarece activitatea companiilor energo-intensive are un important impact la nivel socio-economic prin veniturile generate la bugetul de stat și locurile de muncă create. Este important să creăm condițiile păstrării activității industriei locale și, mai mult, să avem perspectiva pregătirii forței de muncă calificate.
Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică timp de zece zile, începând cu data publicării pe site-ul Ministerului Economiei, respectiv 17 aprilie.
Potrivit site-ului OPCOM (operatorul pieței de energie), din grupul marilor consumatori de energie din România fac parte următoarele companii: Alro Slatina, ArcelorMittal Galați, OMV Petrom, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Feral, Azomureș, Carpatcement, Holcim, Lafarge, Mechel Târgoviște, Chimcomplex, Ductil Steel, Rompetrol Rafinare și Metrorex.