Un buton de pauză pare a se fi activat în „războiul rece” dintre Comunitatea Elenă şi Arhiepiscopia „Dunării de Jos” privind proprietarul de drept al Bisericii „Buna Vestire”, cunsocută şi sub denumirea de Biserica Greacă, iar edificiul religios, aflat într-un stadiu înspăimântător de uzură, ar putea intra în viitorul apropiat într-un proces de reabilitare.
Desigur, încreţirea frunţii în semn de scepticism la auzul unei asemenea veşti este mai mult decât validă, căci nu e prima dată când se flutură steagul alb în acest conflict, pentru ca apoi părţile beligerante să înceapă din nou disputa cu şi mai multă râvnă.
Avântul trepidant al paraginii superbei biserici construite la finele secolului XIX după planurile lui Avraam Ioanidis din Prusa este direct proporţional cu caracterul epopeic al litigiului dintre Comunitatea Elenă şi Arhiepiscopie, care se luptă din vremuri aproape imemoriale prin tranşeele instanţelor de judecată, fără niciun deznodământ pacificator. Niciun complet de judecată nu a putut stabili în proprietatea cui se află Biserica Greacă. La un moment dat, existau trei procese pe rol: unul prin care parohia solicita desfiinţarea încheierii de carte funciară de către comunitate pentru Biserică; un al doilea, prin care Comunitatea Elenă cerea să i se recunoască caracterul de continuatoare a comunităţii din 1863, cea care a construit biserica; iar al treilea proces, intentat de parohie, privind dreptul de proprietate asupra Bisericii “Buna Vestire”.
În tot acest timp, în pântecele impunătorului lăcaş bisericesc (43,5 m lungime şi 21,5 m înălţime) patina timpului începuse să instituie în structura clădirii – şi nu numai – un veritabil coşmar al eroziunii. În 2011, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, atrăgea atenţia asupra faptului că un cutremur mai puternic ar putea pune definitiv la pământ Biserica. Cu doi ani în urmă, în 2009, câteva burlane aveau să cedeze, iar apa avea să se infiltreze în ziduri, compromiţând o bună parte din picturile realizate de pictorii Gheorghe Tattarescu (altarul şi cupola, în 1890), Paraschivescu Belizarie (pronaosul – 1946) şi Constantin Livadas Liochis (naosul – 1901). La exterior, stilul architectonic dominant majoritar bizantin, cu influenţe antice elene, gotice şi renascentiste s-a estompat cu timpul în imaginea viscerală a unor ziduri jerpelite, roase, măcinate, cu cărămida la vedere. Unul dintre detaliile fastuoase ale Bisericii l-a reprezentat încă de la început vitraliile. În prezent, vitraliile edificiului arată a orice altceva, numai a vitralii nu, iar în momentul în care, presupunând că acţiunile de reabilitare vor demara fără impedimente, acestea vor trebui înlocuite, estetica lor specială şi acuitatea ambientală a luminii filtrate s-ar putea pierde. Motivul este unul simplu: calitatea sticlei. Sticla iniţială din reţeaua vitraliului – subţire, un soi de peliculă – a fost importată din Italia secolului XIX, iar odată înlocuită cu o sticlă de grosime normală din România secolului XXI, e lesne de imaginat cam care va fi rezultatul, cam cum se va trece de la o atmosferă propice meditaţiei religioase la o lumină depersonalizată, sterilă, ideală doar pentru reverii financiare şi combinaţii fiscale în gând.
Finanţarea reabilitării
Cât priveşte finanţarea reabilitării, au existat în ultimii ani mai multe discuţii. Se dorea, la un moment dat, renovarea Bisericii “Buna Vestire” printr-un proiect pe fonduri europene, numai că discuţia a încremenit imediat, Comunitatea Elenă nefiind de acord cu trecerea imobilului în administrarea Consiliului Judeţean pe durata restaurării. Însă cum multe refuzuri sunt dinamitate pe lumea asta de tot soiul de imposibilităţi care se învârt în jurul cozii, Comunitatea Elenă nu prea are cum să fenteze administraţia publică în finalizarea acestei îndelungate bătăi de cap a recondiţionării. Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean şi-au manifestat în mod repetat dorinţa de a se ocupa de reabilitarea lăcaşului şi, de data asta, ar putea avea şanse de izbândă, cel puţin asta se deduce din ceea ce afirmă preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Gheorghe Bunea Stancu, recent, în cadrul unei conferinţe de presă:
Este o înţelegere punctuală între cei de la Arhiepiscopie şi Primărie şi Consiliul Judeţean de a pune pe picioare, de a consolida o clădire care stă să cadă şi care este cea mai mare biserică greacă din afara statului grec. Având în vedere ce au făcut grecii pentru Brăila, câte monumente au rămas după ei, consider că merită să facem ca această biserică să fie un punct de atracţie pentru turişti. Vrem să începem cât mai curând posibil. Dar pentru asta trebuie să ne aşezăm la o masă rotundă, să purtăm discuţii.
Primarul Aurel Simionescu:
Arhiepiscopia trebuie să îşi pună nişte lucruri la punct. Ei trebuie să-şi rezolve problema cu proiectul. Pentru că trebuie să fie actualizat. Schiţa şi proiectul au fost făcute în 2006, de atunci nu s-a mai făcut nimic. În felul acesta vom şti cu exactitate despre ce este vorba. După aceea vom putea interveni şi noi, în sensul că vom şti ce sumă va trebui să alocăm noi, ca Primărie, dar şi Consiliul Judeţean.
În luna ianuarie a acestui an, Primăria şi Consiliului Judeţean declarau că vor aloca bani din bugetele publice doar dacă şi cele două instituţii aflate în război vor contribui cu 10 miliarde de lei fiecare.
Ar mai exista, însă, o sursă de finanţare, care până acum a fost blocată din cauza litigiului: programul de finanţări nerambursabile al Ministerului de Externe Grec – HiPERB, accesat încă din 2006 de Comunitatea Elenă.
Pe scurt, mai e mult până departe. Mult de tot!