Foarte curând, pe 26 aprilie, se vor împlini 25 de ani de când preotul ortodox brăilean Dobre Rizea a murit muceniceşte, fiind asasinat în blocul E1, sc. 5, din cartierul Viziru III. Era Miercurea Patimilor din 1989 şi preotul de la Biserica „Sfânta Parascheva” fusese solicitat telefonic să vină urgent să împărtăşească o bătrână bolnavă. Ajuns la faţa locului este înjunghiat, sugrumat, apoi aruncat de la etajul 9 al blocului E1. Avea 37 de ani.
Ulterior s-a aflat că apartamentul unde fusese chemat era unul conspirativ. Cunoscuţii spun că Dobre Rizea refuzase colaborarea cu Securitatea. Vrăjmaşi văzuţi avea din mai multe părţi. Bun orator şi cunoscător al adâncimilor Scripturii îi combătea fără cruţare pe sectanţii iehovişti. Cert este că moartea lui mucenicească, „în stare de jertfă”, aşa cum se subliniază în monografia Bisericii „Sfânta Parascheva”, a rămas de atunci în obscur, iar martorii indirecţi sau direcţi ai acelei întâmplări groaznice vorbesc şi astăzi în şoaptă. Frica şi laşitatea ne-au fost mereu mai prietene decât îndrăzneala mărturisirii şi demnitatea. Nici atunci, şi nici imediat după evenimentele din decembrie 1989, organele de anchetă nu au făcut mare lucru pentru stabilirea adevărului. Oricum, multe probe importante au dispărut subit…
Mai devreme sau mai târziu însă Adevărul va ieşi curat şi întreg la lumină. Pentru că mai întâi au strigat pietrele, mai bine spus piatra de marmură a unei cruci din faţa Bisericii „Sfântul Nicolae” pe a cărei faţă este trecută data şi anul muceniciei preotului Dobre Rizea, cu precizarea „ucis mişeleşte”. Pe aceeaşi Cruce, sunt însemnate numele a altor 15 mărturisitori, preoţi ortodocşi brăileni care au cunoscut drumul Golgotei din temniţele comuniste.
După ce a strigat piatra de marmură, fără ca prea mulţi dintre noi să auzim sau să vrem să ştim de această mică pagină de sinaxar cu mărturisitori brăileni, anul trecut adevărul s-a strigat şi „de pe acoperişuri”. În 2013 a ieşit de sub tipar un roman care se inspiră din viaţa părintelui Dobre Rizea şi care spune multe adevăruri dure. În „Jertfa unui preot mucenic: Miercurea Patimilor” (Editura Areopag, 2013), brăileanul Sergiu Ciocârlan reface povestea tragediei din 26 aprilie 1989, recuperând astfel memoria celui care nu a făcut nici un compromis nici cu regimul comunist şi nici cu vrăjmaşii ortodoxiei.
Important este ca noi să nu lăsăm fără ecou astfel de demersuri recuperatoare a adevărului. Oamenii trebuie să ştie! Copiii noştri, mai cu seamă, trebuie să ştie! Mă întreb câţi dintre noi cei care am păşit în Biserica Sfântul Nicolae, ne-am oprit pentru câteva minute în faţa Crucii pe care sunt trecuţi preoţii martiri şi să le spunem, pe scurt, copiilor noştri ce înseamnă jertfa acelor oameni. Sau câţi dintre profesorii de religie s-au gândit să le ţină elevilor, la piciorul acelei Cruci, o mică lecţie despre martiriul creştin al istoriei recente… Acum că ştim de cartea domnului Sergiu Ciocârlan, se va încumeta vreo instituţie de cultură din Brăila să organizeze o lansare a volumului?
Deşi am făcut-o deja într-un alt material al ziarului nostru, găsim de cuviinţă că e absolut necesar să mai pomenim o dată aici numele tuturor preoţilor înscrişi pe Crucea de la intrarea în Biserica Sfântul Nicolae. Nume care, deja trecute în Cartea Vieţii, poate se vor regăsi cândva într-o pagină a Calendarului ortodox al noilor mucenici din perioada comunistă: Pandele Mateescu, Pavel Lupu, Gomolea Anghel, Istrati Cristescu, Constantin Noapteş, Ştefan Cârlan, Gheorghe Andronescu, Gheorghe Angelescu, Alexandru Georgescu, Dobrin Bănuţ, Constantin Frăţilă, Constantin Constantin, Mihai Vasile, Dumitru Vlad, Alexandru Chiscăneanu, Dobre Rizea.
* Material apărut şi în ediţia tipărită a publicaţiei ProBrăila.