
Atestarea administratorilor de la asociaţiile de proprietari se face în baza legislaţiei în vigoare. Cursurile sunt gratuite, iar la final se susţine un examen în urma căruia persoana evaluată primeşte de la Primăria Brăila un certificat care atestă meseria de administrator. Edilul-şef Aurel Simionescu a declarat că va solicita o verificare a administratorilor, pentru a nu fi cazuri în care atestatul să fie expirat şi respectiva persoană să continue să încaseze banii pentru întreţinere.
Săptămâna trecută, primarul Aurel Simionescu a declarat că, în momentul de faţă, municipiul se confruntă cu o problemă majoră, şi anume datoriile foarte mari pe care le înregistrează unele asociaţii de proprietari la furnizorii de salubritate, energie electrică şi apă-canal. Acesta a menţionat că se vor lua măsuri urgente, iar administratorii vor fi verificaţi dacă atestatul pe care l-au obţinut mai este valabil.
Aurel Simionescu, în cadrul unei conferinţe de presă:
Sunt nişte cursuri care se fac, gratuite, apoi urmează un examen. În urma acestei testări se eliberează atestatul de administrator. Am dori să existe o prevedere în care să se menţioneze că la o anumită perioadă de timp aceste atestate să fie reînnoite, asta pentru că în prezent nu există aşa ceva. Trebuie să vedem că unii administratori deţin peste 5-6 asociaţii de proprietari. De aceea, există situaţii în care administratorul deschide 2 ore la o asociaţie pentru a încasa bani de la locatari, alte 2 ore la altă asociaţie, şi aşa mai departe. Nu este posibil ca cele aproximativ 900 de asociaţii să fie administrate de 200 de persoane atestate. Este foarte mult.
Potrivit lui Aurel Simionescu, pentru obţinerea unui atestat de administrator de asociaţie de proprietari, persoana interesată trebuie să se înscrie la cursuri, care sunt gratuite, iar după finalizarea lor, va susţine un examen. Dacă va obţine nota de trecere, Primăria Brăila îi eliberează atestatul.
