
Vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a anunţat că începe să funcţioneze societatea ROCREATIV. În sensul că, împreună cu administratorul Reliana Bogdan, au făcut o vizită la sediul Biroului de Turism pentru Tineret, de pe Calea Călăraşilor. Se are în vedere ca o dată amenajată, clădirea să găzduiască delegaţiile care vin la noi.
De curând, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, împreuna cu administratorul societăţii ROCREATIV, Reliana Bogdan, au făcut o vizită la sediul Biroului de Turism pentru Tineret, de pe Calea Călăraşilor. Aici se doreşte a se face unele modificări, deoarece în clădire vor fi găzduite delegaţiile care vin la Brăila, cu diferite scopuri.
Gheorghe Bunea Stancu, în cadrul unei conferinţe de presă:
Săptămâna aceasta am rezolvat în principiu o parte din activităţile societăţii Rocreativ. Am fost cu administratorul Reliana Boigdan în spaţiul pe care şi-l doreşte, adică la imobilul de pe Calea Călăraşilor. Doreşte să mute agenţia de turism la intrarea unde se ţineau festivităţile la Biblioteca Judeţeană şi am fost de accord cu blocarea culoarului cu o uşă de acces. Îi vom da apartamentele de la etaj şi o sală de festivităţi. Ceea ce înseamnă fostul BTT, vrem să majorăm capitalul social cu hotel, spaţiul BTT şi restaurant, iar diferenţele vor fi în comodat, adică o variantă legală, astfel încât să treacă repede pe partea de finanţare. Totul ar fi în maxim 7–8 luni. Au 5 miliarde de lei vechi în cont. dorim să avem un hotel care să fie curat. Reliana Bogdan doreşte să fie clasificat la 3 stele. Eu nu am nimic împotrivă dacă se îndeplinesc toate condiţiile. Ideea este să avem cât mai multe conferinţe şi delegaţii care să se desfăşoare şi să fie cazate în spaţiul respectiv. Dacă dezvoltăm puţin ceea ce ne-am propus cu partea de industrie, sunt sigur că vom avea multe de câştigat.
Potrivit lui Gheorghe Bunea Stancu, lucrările la acest imobil nu vor fi finalizate până la începerea Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară «George Grigoriu», care va avea loc între 6 şi 8 iunie.
