
Brăila se numără printre cele 13 oraşe înscrise în competiţia pentru Capitala Earth Hour 2014, organizată la nivel naţional de WWF-România, în cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pământului), anunţă Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al WWF-România, remis Agepres, celelalte oraşe înscrise în cursă sunt: Adjud, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, București, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighișoara și Tulcea.
În cadrul concursului, cele 13 oraşe vor organiza diverse evenimente și acțiuni care să aducă în atenția comunității locale problemele de mediu și lucrurile ce pot fi făcute pentru a construi un viitor mai durabil.
Pentru a se înscrie în concurs, orașele, reprezentate de primării, ONG-uri și asociații locale, instituții de învățământ și de cultură au trebuit să formeze echipe de campanie de minimum 3 — maximum 10 membri și să trimită un formular de participare până la data de 12 martie, se arată în comunicat. Odată înscrise, echipele locale vor alcătui și implementa un plan de acțiuni inspirate din tematica de mediu care pot varia de la acțiuni de educație ecologică, (mini) proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în școli/ licee, ieșiri în natură, observații astronomice, la expoziții pe teme de mediu, conferințe sau acțiuni de conștientizare și responsabilizare și până la evenimente gastronomice cu produse tradiționale/producători tradiționali, cu evidențierea rolului esențial, dar puțin știut pe care aceștia îl au în conservarea naturii în zonele de producție.
La final, orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câștiga titlul de Capitală Earth Hour.
După finalizarea campaniei, orașele, prin intermediul coordonatorului echipei locale, trebuie să trimită organizației WWF-România un rezumat al evenimentelor organizate, într-un Formular standard pus la dispoziție de WWF, precum și documente-suport ce dovedesc veridicitatea celor comunicate în Formular. Documentaţia va fi analizată de WWF-România, oraşul câştigător urmând a fi desemnat Capitala Earth Hour 2014 în data de 15 aprilie 2014 .
Programată pentru 29 martie, în intervalul 20.30 — 21.30, Earth Hour, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiția stingerii luminilor în mod simbolic.
În România, Earth Hour se sărbătorește din 2009, iar la nivel internațional din 2007, când WWF Australia a organizat prima ediție a acestui eveniment în orașul Sydney. În prezent, Earth Hour coalizează o comunitate globală de peste 2 miliarde de oameni.