Despre numeroasele şi marile personalităţi ale Brăilei se vorbeşte întotdeauna cu preţiozitate şi fală, elogiile pe care le aducem numelor mari născute în Cetate fiind, cel mai adesea, simple reprize de festivism gratuit. În sensul că pândim răbdători împlinirea a 50, 100 sau 200 şi ceva de ani de la naşterea sau trecerea la cele veşnice a unui corifeu din spiritualitatea locală şi apoi ne angajăm într-o horă scurtă şi îndesată, urmată de o pauză cât un cincinal până la următoarea „sărbătorire”.
E un pic jenant să constatăm că apetenţa noastră heirupistică în zona searbădă a festivismului nu are nici un efect practic în promovarea reală a unui reper axiologic. Ne gândim aici la un singur exemplu: profesorul Ioan Penescu. E mult de povestit cam ce reprezintă Ioan Penescu pentru Brăila, dar foarte sintetic ne putem opri la câteva aspecte. Data şi locul naşterii lui sunt incerte, presupunându-se că s-a născut pe la 1808. A murit pe 20 noiembrie 1868 la Bucureşti, oraş în care a studiat în adolescenţă şi tinereţe. La puţini ani după emanciparea Brăilei de sub turci, în anul 1832, Ioan Penescu este numit profesor la Şcoala Naţională din oraş, rămânând aici timp de 12 ani să servească idealul ridicării spirituale a urbei. Contribuie decisiv la întemeierea Şcolii Normale (1838) şi înfiinţează prima tipografie în 1839, an în care pune bazele gazetei comerciale „Mercur”. Traduce din limba franceză şi tipăreşte lucrări etice despre practicarea virtuţii. Sprijinitor al Bisericii ortodoxe, a fost epitrop al Bisericii Sfântul Nicolae între anii 1841-1843. De altfel, se pare că prima tipăritură brăileană a fost „Cuvânt la sfinţirea Bisericii Sfântului Nicolae din Oraşul Brăila”, rostit de însuşi profesorul Penescu în 1838. Biserica Sfântul Nicolae, de pe fosta stradă Slătineanu, astăzi Ana Aslan, a fost al doilea locaş ortodox ridicat de brăileni după eliberarea de sub turci, prima biserică din fosta raia fiind Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
După anul 1844, profesorul Ioan Penescu pleacă la Bucureşti, continuându-şi activitatea de traducător, publicist şi dramaturg. Plecat în Capitală, se pare că rămâne şi astăzi acolo, Brăila făcând destul de puţin pentru readucerea în memoria colectivă a unui dascăl care a pus bazele educaţiei brăilene şi a semănat primii germeni de cultură după anul 1829. Culmea, de profesorul Penescu şi-a adus aminte, evident la sfatul unor intelectuali ai locului, doar fostul primar comunist Anton Lungu, care i-a acordat post-mortem titlul de cetăţean de onoare. De asemenea, în anul 2003, la iniţiativa Rodicăi Drăghici şi cu binecuvântarea PS Casian s-a retipărit „Cuvântul” de la sfinţirea Bisericii Sfântul Nicolae.
Numai că Penescu a făcut mult pentru şcoala brăileană. Nicio instituţie de învăţământ nu-i ridică numele pe frontispiciu. Nici măcar un concurs şcolar sau un simpozion al educaţiei nu-i poartă numele. S-a implicat activ în viaţa culturală a urbei şi nici un eveniment însemnat nu se leagă de personalitatea lui. De un bust ridicat pe o alee a oraşului nu a auzit nimeni nici măcar la nivel de proiect. Avem în Brăila strada Metalurgiei, dar nu avem o stradă Ioan Penescu… Avem o zestre spirituală, cum procedăm?