
Surpriză mare astăzi pentru brăilenii aflati în Tribunalul Brăila, unde, pe holurile instituţiei se perinda Emil Boc, fostul premier al României si actualul primar al Clujului. Politicianul a fost citat în calitate de martor în faimosul dosar Gazeta. Alături de alţi martori, Boc a stat preţ de câteva ceasuri în sala de judecată, unde a trebuit să declare magistraţilor dacă a fost sau nu şantajat de Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta. De menţionat este că acest dosar se judecă deja de 7 ani, fiind strămutat la Braila de aproape 6 ani.
Dosarul Gazeta se numără printre puţinele procese care continuă să facă mare vâlvă printre politicieni, ziarişti şi oameni simpli. Acum mai bine de 7 ani, în Cluj exploda scandalul Gazeta, o afacere tipica pentru presa romaneasca, în care intreaga conducere adminsitrativă şi patronatul principalelor publicaţii din Trustul Gazeta din Cluj au fost arestaţi preventiv şi apoi trimişi în judecată pentru constituire de grup infracţional în vederea comiterii de şantaj în formă calificată şi continuată. Dosarul Gazeta a fost mutat apoi de la Cluj la Brăila în anul 2007 şi, de atunci, prin sălile Tribunalului din Brăila, e ingramadeala mare de politicieni şi ziarişti citaţi în proces.
Boc: „Nu am fost şantajat”
Conform DIICOT, Emil Boc apare în înregistrarile telefonice din Dosarul Gazeta, fie pomenit în conversaţiile membrilor trustului media, fie sunat în mod direct de persoane din conducerea trustului. O interceptare telefonică a DIICOT arată ca preşedintele trustului Gazeta, Liviu Man, l-a sunat pe Emil Boc în ianuarie 2006 ca să-l intrebe dacă poate sa îi trimită prin SMS un număr de cerere pe care o depusese pentru a obţine o aprobare din partea municipalităţii. Emil Boc susţine, însă, că nu a fost niciodată şantajat de trustul Gazeta şi nici nu intervenit vreodată pentru cineva, din pozitia sa de primar.
Emil Boc, într-o conferinţă de presă:

Nu am fost şantajat şi nu sunt şantajabil!
Fostul premier susţine că înregistrarea telefonică se referea la o cerere pentru autorizarea unor copertine din staţiile de autobuz, solicitare în cele din urmă refuzată pe motiv ca nu întrunea condiţiile legale.
Dosar cu 1000 de pagini si 17 bibliorafturi
Reporterii noştri au dorit să asiste astăzi la acest proces, însă, sala fiind plină de martori şi inculpaţi, jandarmul de la uşă a interzis prezenţa în sală. La ieşire, reporterii noştri l-a întrebat pe primarul Clujului în ce calitate a fost citat în acest proces, dar Emil Boc ne-a zâmbit politicos şi ne-a spus că nu doreşte să comenteze.
Emil Boc, pentru probr.ro:
Nu aş dori să comentez acest subiect şi nici să intru în detalii. Vă mulţumesc pentru înţelegere!
Judecătorul de cauză de la tribunalul Brăila a cerut încă de anul trecut prezenţa martorilor, chiar cu mandat de aducere dacă e nevoie, pentru a depune mărturie pentru accelerarea procesului de Justiţie. 1.000 de pagini , 17 bibliorafturi, zeci de declaraţii – aşa putem descrie Dosarul Gazeta, cu numarul 964/113/2007, un dosar stufos, în care apar mai mulţi politicieni din Cluj, ziarişti şi conducerea unui trust media care, conform rechizitoriului, se ocupau cu şantajul.