
Sambata si duminica la Galati s-a jucat al treilea turneu din seria B a campionatului national de minivolei, competitive la care participa pentru prima data echipa CSM Braila, formata din jucatoare de la Sport Plus Braila.
Aflate la primul lor an de volei, voleibalistele pregatite de profesoara Roxana Oancea „au jucat bine, in ciuda rezultatelor obtinute, au luptat pentru fiecare punct cu mai multa daruire decat la turneul de la Focsani, dar lipsa de experienta competitionala si emotiile au privat echipa braileana de rezultate mai bune”, asa cum ne-a declarat antrenoarea lor.
In primul meci, sambata dimineata, fetele de la CSM Braila au pierdut cu 0-3 meciul cu CSS Bacau, cea mai buna echipa din serie, iar in meciul de dupa amiaza au intalnit pe CSS ACSV Donaris 2010 Galati, intr-un meci in care s-au intamplat multe lucruri „ciudate”, care le-au taiat din moral fetelor de la Braila. Pe tabela de scor apareau si dispareau puncte, greseli tehnice pe care nu le fluierau arbitrii, iar in final cele de la Galati au castigat cu 3-1. In ultimul meci de la acest turneu, cu LPS CSS Focsani, evolutia scorului a fost una dramatica. Brailencele puteau castiga cu 3-1, insa lipsa de experienta si-a spus cuvantul. Braila a condus cu 1-0 la seturi, a fost egalata si apoi a castigat setul 3. In setul 4, fetele de la CSM Braila au avut chiar 24-19 si totusi au pierdut setul, cu 30-32. In decisiv, fetele de la Braila au condus din nou cu 8-2 , dar au pierdut cu 14-16, dupa o lupta egala de la 12-12.
Roxana Oancea ne-a declarat ca se gandeste chiar ca a cerut prea multe de la aceste fete, care au inceput voleiul in urma cu un an, de la zero. Cele sase jucatoare care au evoluat la turneul de la Galati au fost: Enache Denisa, Gheorghe Beatrice, Pavel Maria, Mirica Adriana, Georgescu Laura si Babeanu Gabriela. Urmatorul turneu, ultimul din aceasta serie preliminara, va avea loc la Braila, in perioada 25-26 ianuarie. Dupa trei turnee, CSM Braila se afla pe locul 3 in serie, la egalitate de puncte cu LPS Focsani, dar cu un setaveraj mai bun pentru brailence.
“Avem copile talentate, dar nu pot crede ca se poate pana la capat. Sper ca vor invata din toate astea si vor dori sa ajunga voleibaliste, sau oameni pregatiti pentru viata. Suntem pe drumul bun. Ele trebuie sa creasca bine pentru a deveni jucatoare peste ani,” declara Costi Baciu, presedintele CS Sport Plus Braila, initiatorul proiectului de minivolei.
Rezultatele Campionatului National de MiniVolei, Seria B – etapa a III-a, Galati
Sambata, 14 decembrie 2013
ora 10.00 – CSS Bacau – CSM Braila 3-0
ora 11.30 – CSS ACSV Donaris 2010 Galati – LPS CSS Focsani 3-1
ora 16.00 – CSS Bacau – LPS CSS Focsani 3-0
ora 17.30 – CSS ACSV Donaris 2010 Galati – CSM Braila 3-1
Duminica, 15 decembrie 2013
ora 10 – LPS CSS Focsani – CSM Braila 3-2
ora 11.30 – CSS Bacau – CSS ACSV Donaris 2010 Galati 3-0