
Vineri, 31 august, conducerea centrala a PMP a descins la Braila unde s-au intalnit cu membrii filialei locale la noul sediu al partidului, situat pe Calea Galati nr. 44, vis-a vis de Alexander School.
La eveniment au participat presedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu (fost ministru al muncii) si consilierul de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale, Cristian Hrituc. Cei trei s-au intalnit cu peste 40 de membrii ai filialei judetene conduse interimar de profesorul Viorel Botea, dupa care au sustinut o conferinta de presa in care liderii Miscarii Populare au vorbit despre dezastrul guvernarii USL-iste, atat cea centrala cat si cea locala.
Liderul PMP, Eugen Tomac, a precizat ca „stanga socialista nu a putut sa aduca nimic pentru acest judet care este tinut intr-o saracie lucie si intr-o lipsa totala de perspectiva. Ori de cate ori va fi un derapaj in administratia locala si centrala il vom sanctiona. Suntem intr-un periplu crestin democrat si popular prin tara. Credem ca Romania trece printr-o perioada extrem de dificila, este un moment de rascruce si avem obligatia ca partid de dreapta sa mergem printre cetateni si sa le spunem cum stau lucrurile in Romania. Din nefericire, romanii pot constata ca viata e tot mai nesigura, nu exista o predictibilitate foarte clara in ceea ce priveste economia tarii, motiv pentru care am pornit la drum aceasta constructie politica, Partidul Miscarea Populara.
Vicepresedintele PMP, Teodor Baconschi, a precizat ca „orasul n-are dinamica, n-are platforma industriala, n-are noi investitii, nu si-a pus in valoare patrimoniul cultural si are un nivel de somaj si de demoralizare sociala prea ridicate. Prin urmare, brailenii se pot salva sprijinind si construind o alta forta politica. 23 de ani e prea mult. Niciun partid din lume nu are sansa asta de a calari o comunitate cu un trecut impresionant fara sanctiuni. Braila nu are aerul, statutul, nivelul de dezvoltare al unui oras european important la Dunare.
Sebastian Lazaroiu a discutat despre USL, precizand ca acestia se afla intr-un moment de cotitura, aceasta fiind tocmai sansa Partidului Miscarea Populara, sansa de a deminstra ca sunt o adevarata alternativa. „Oamenii astia din USL, la care am inceput sa ma uit cu compasiune, va spun sincer, cred ca sunt prosti. Sa luam, de pilda, evaziunea fiscala. Cum combat ei evaziunea? Mai introduc 21 de taxe, adica creeaza si mai mult spatiu pentru evaziune. Pentru a combate evaziunea trebuie sa creezi locuri de munca. Iar pentru crearea locurilor ai doua mari solutii: fondurile europene si investitiile publice. Cei care au locuri de munca isi pot plati darile catre stat, bani care se duc la buget. Dar oamenii astia pur si simplu nu inteleg acest fapt. Dau dovada de foarte multa iresponsabilitate si de foarte multa coruptie. Sa nu uitam ca aveam un guvern cu record in materie de penalitate: 13 ministri care, intr-o forma sau alta, au probleme cu legea”, a declarat sociologul Sebastian Lazaroiu.
Inregistrarea la Tribunalul Bucuresti a Partidului Miscarea Populara, a fost amanata pentru 12 septembrie, dupa ce patru intervenienti in dosar au depus contestatii, invocand motive legate de sigla, denumirea si componenta formatiunii politice. De la Braila, delegatia PMP a plecat la Galati, pentru lansarea filialei din judetul vecin.