Turul ciclist al României din acest an va avea loc în perioada 10-14 septembrie, cu participarea a 26 de echipe profesioniste și peste 150 de cicliști din 14 țări, și vor parcurge 5 etape din sud-estul României, iar traseul va însuma peste 830 km.
Cea de-a 57-a ediție a Turului României va cuprinde și șapte curse de masă, pentru amatori de toate vârstele, menite să încurajeze mișcarea și participarea comunității. Plutonul reunește în acest an 25 de echipe – patru din România, câte trei din Ungaria, Italia și Austria, două din Germania și câte una din Statele Unite ale Americii, Polonia, Bulgaria, Spania, Bahrain și Cehia, plus echipele naționale ale României, Poloniei, Greciei și Turciei.
Turul României începe la Craiova și în etapa a patra ajunge pentru prima dată în istorie la Slobozia, după ce va trece prin Brăila. În anul 2023 Turul României a trecut prin Brăila, dar nu a intrat prin oraș, cicliștii venind de la Focșani și trecând apoi Podul peste Dunăre, la Măcin.

Fiecare etapă a Turului României 2025 pune în valoare zone reprezentative pentru cultura și natura țării: Horezu – simbol al ceramicii românești, Topoloveni – recunoscut pentru magiunul său tradițional, Voinești – ‘inima livezilor din Dâmbovița’, Masivul Bucegi – una dintre cele mai apreciate destinații montane, Lacul Siriu sau noul pod peste Dunăre de la Brăila. Finala de la București aduce o premieră istorică: circuitul va parcurge integral Calea Victoriei.
În cadrul competiției, vor fi acordate 8 tricouri distincte: Tricoul Galben, oferit de YoPro, pentru cel mai bun ciclist din competiție; Tricoul Alb U23, oferit de Rexona, pentru cel mai bun ciclist sub 23 de ani; Tricoul Roșu, oferit de M&Ms, pentru cel mai bun sprinter; Tricoul Verde, oferit de StayStrong Pro, pentru cel mai bun cățărător; Tricoul Albastru, oferit de Elit, pentru cel mai bun rutier român; Tricoul Gri, oferit de Auchan, pentru cei mai buni în clasamentul pe echipe; Tricoul Alb cu buline roșii, oferit de Cris-Tim, pentru câștigătorul în clasamentul pe puncte; Tricoul Portocaliu, oferit de Orange, pentru câștigătorul pe etapă.
Pentru a încuraja mersul pe bicicletă și un stil de viață sănătos, ediția din acest an include, pentru prima dată, șapte curse de masă, gratuite, pentru pasionații de ciclism de toate vârstele, care vor avea loc astfel: King of the Mountain (11 septembrie, Pasul Dichiu) – o provocare de 12,5 km cu o diferență de nivel de 853 m; King of the City (13 septembrie, Slobozia) – circuit de 5,6 km prin centrul orașului; King of the Capital (14 septembrie, București) – 6,8 km pe traseul finalei oficiale, prin inima Capitalei; Cursele copiilor – în Râmnicu Vâlcea (10 septembrie), Buzău (12 septembrie), Slobozia (13 septembrie) și București (14 septembrie), pentru categoriile de vârstă 2-14 ani.

Traseu Turul României 2025
10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea (175 km);
11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) (172 km);
12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău (180 km);
13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia (212 km);
14 septembrie – Etapa 5: circuit în București (95 km).
