Duminică, 23 februarie, de la ora 14.00, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, sunt programate finalele la tineret ale Turneului Internațional de box Dracula Open.
De la ora 14.00, sunt programate finalele la cele 12 categorii de greutate la tineret fete, în care vor urca în ring 11 sportive din România. Celelalte finaliste sunt din Ucraina.
De la ora 18.00 sunt programate finalele la tineret băieți, unde vor fi 13 confruntări care se anunță spectaculoase. În finale vor boxa și 7 pugiliști din România, printre care vor fi și doi sportivi legitimați la CSM Brăila. La categoria 67 kg Daniel Grigorie va boxa cu ucraineanul Oleg Musienko. În ultimul meci al serii, la categoria +92 kg, Denis Cucu, legitimat la CSM Brăila, își va încrucișa mănușile cu azerul Mahammad Jafarov.
Ceilalți cinci sportivi din România care vor urca în ring duminică seara sunt Ștefan Udroiu la categoria 57 kg, Fabian Stroe la categoria 60 kg, Daius Stegari la categoria 64 kg, George Bălan la categoria 80 kg, și Alexandru Butoi la categoria 92 kg.