Astăzi, 23 octombrie a.c., în cadrul programului național „Școala Altfel”, Serviciul Rutier a desfășurat o serie de activități educative în mai multe unități de învățământ din municipiul Brăila. Aceste activități a avut ca scop promovarea siguranței rutiere în rândul elevilor și conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație.
Activitățile desfășurate în cadrul acestui program au urmărit educarea și responsabilizarea copiilor cu privire la comportamentul adecvat în trafic, fie ca pietoni, bicicliști sau pasageri. Prin intermediul unor lecții interactive și demonstrative, polițiștii au dorit să contribuie la formarea unor obiceiuri corecte și sigure pe drumurile publice, reducând astfel riscul de accidente.
Elevii au aflat informații esențiale despre reguli de circulație, semnele de circulație și importanța purtării centurii de siguranță, au fost făcute simulări de traversare corectă a străzii unde elevii au învățat cum să traverseze corect strada pe la trecerile de pietoni și cum să fie atenți la semnalele semaforului și ale polițiștilor rutieri.
Polițiștii le-au arătat copiilor prezenți la activitate îndeaproape laboratorul de educație rutieră și le-au transmis recomandări referitoare la mersul cu trotineta/bicicleta, cu rolele, mopedele, informații cu privire la modul corect de traversare a drumului public sau de deplasare în calitate de pasager dar și principalele cauze generatoare de accidente rutiere în care sunt implicați copii.
La finalul activității, polițiștii au primit cu bucurie desenul realizat de unul dintre copii, care a făcut cât o mie de cuvinte.