Biroul Electoral de Circumscripție Electorală nr. 9 Brăila a acceptat marți, 8 octombrie, primele candidaturi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Luni 7 octombrie, Alianța politică România Socialistă a depus listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat.
La Camera Deputaților, Alianța politică România Socialistă a depus la Biroul Electoral de Circumscripție Brăila o listă cu 7 candidați. Lista îi cuprinde pe: Fătu Neculai, Baltă Lucian, Avram Niță, Leonte Lili, Panait llie, Roșu Lucian și Gândac Răducu. Pentru fiecare candidat s-au depus următoarele acte: lista de candidați, copie act identitate, declarațiile de acceptare a candidaturii, declarațiile prin care se arată dacă cei care candidează au avut sau nu calitatea de lucrători ai securității sau de colaboratori ai securității, declarațiile de avere și de interese. Lista a fost acceptată în totalitate.
La Senat, Alianța politică România Socialistă a depus o listă cu 4 candidați. Aceștia sunt: Gugiu -Fătu Olimpia, Mărgineanu Ion, Ionescu Adriana-Gabriela și Mulcică llie.Având în vedere că potrivit art. 37 alin. 2 din Constituție, candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși in Senat, s-a constatat faptul că Ionescu Adriana-Gabriela nu îndeplinește această condiție, astfel că au fost acceptate doar trei candidaturi de pe lista depusă de Alianța Politică România Socialistă.
