Siguranța școlară este o prioritate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila context în care, Poliția Orașului Însurăței și Făurei au acționat ieri, în intervalul orar 07:00-15:00, în incinta și zona adiacentă unităților de invățământ, pe linia respectării prevederilor legale în vigoare, pentru menținerea unui climat de siguranță publică în proximitatea unităților de învățământ.
Polițiștii au legitimat 18 persoane, fiind desfășurate activități preventive în scopul depistării persoanelor care nu iși justifică prezența în zona unităților de învățământ sau care ar putea reprezenta factori de risc pentru elevi și au fost efectuate controale corporale și ale autovehiculelor.
De asemenea, agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ și s-a relaționat cu 8 directori în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale.
Astăzi, 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei și-au început ziua printre elevi, la școala din localitatea Surdila-Greci, fiind desfășurată o activitate de educație rutieră în rândul acestora.
În acest context, polițiștii au organizat și jocuri educativ-distractive cu implicarea activă a copiilor și le-au fost prezentate o serie de reguli elementare de circulație, s-a vorbit despre trecerile de pietoni, semafoare, traversarea drumurilor, mersul cu bicicleta și semnele de circulație, toate în scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere.


