Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 30.741.887,43 lei pentru înființarea rețelei de canalizare în comuna Grădiștea din județul Brăila. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a proiectului este de 34.086.694,86 lei.
Îl felicit pe primarul comunei, Petre Andrei și pe cei care au lucrat alături de el la acest proiect și mă bucur că s-au asigurat fondurile pentru niște investiții care sunt în beneficiul locuitorilor din Grădiștea“.” a spus președintele PNL Brăila, deputat Alexandru Popa.
Andrei Petrică este primar al comunei Grădiștea din 2004 și de fiecare dată a câștigat alegerile cu peste 50% din voturi.