
Oficialităţile brăilene vor marca „Ziua victoriei asupra fascismului” şi „Ziua proclamării independenţei de stat a României” sâmbătă, 9 Mai, prin depuneri de coroane și un ceremonial religios la mormintele eroilor din Cimitirul „Sf. Constantin”.
La ora 10.00, se va auzi Semnalul Trompetului și apoi marşul de întâmpinare, prezentarea onorului şi salutul Drapelului de Luptă, după care se va intona Imnul de Stat al României. Evenimentul va continua cu slujba religioasă, oficiată de un sobor de preoţi și rostirea alocuțiunilor de către Nicu Lucian Olteanu, prefectul judeţului, şi col. Gheorghe Soare, comandantul Garnizoanei Brăila.
La orai 10.30, pe fundalul intonării de către Muzica Militară a Garnizoanei Brăila a „Imnului Eroilor”, la Osuarul Central se vor depune jerbe de flori de către Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Brăila, Primăria municipiului, Garnizoana Brăila, Asociaţia Veteranilor de Război, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Protoieria Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila, Direcţia Judeţeană de Informaţii Brăila, precum şi partide politice. Vor mai avea loc depuneri de coroane şi la Monumentul Eroilor din Fosta Uuniune Sovietică şi la Monumentul Eroilor Ruşi din Campania 1877-1878.
Garda de Onoare va defila în incinta Cimitirului Eroilor, începând cu ora 10.50.