Actualitate

39 de permise reținute de polițiștii de la rutieră în ultima săptămână

39 de permise reținute de polițiștii de la rutieră în ultima săptămână

Polițiștii rutieri brăileni au acţionat şi săptămâna aceasta pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave. În urma activităților din teren, au fost constatate peste 480 de abateri de la legislația rutieră şi au fost reţinute 46 de permise și certificate de înmatriculare.

În perioada 24 – 30 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

În urma activităților, au fost constatate 484 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 39 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 7 de certificate de înmatriculare.

În zilele de 28 şi 29 septembrie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe Calea Călăraşilor, din municipiu, şi pe DE 584 pentru prevenirea şi combaterea abaterilor săvârşite de conducătorii de motociclete şi autovehicule.

Pe timpul activităţii au fost oprite în trafic şi controlate 141 de autovehicule şi motociclete.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 93 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 12 permise de conducere.

În cadrul acestor acțiuni, la data de 29 septembrie, în jurul orei 11:50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila  l-au oprit în trafic, pentru control, pe un brăilean, în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călăraşilor din municipiu.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,52 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Tot în ziua de 29 septembrie, la ora 15:45, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Chişcani, în timp ce conducea pe DN 2B, pe raza localităţii Lacu Sărat, o autoutilitară fără a avea montate plăcuţele de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în aceeaşi zi bărbatului i-au fost retrase plăcuţele de înmatriculare întrucât asigurarea obligatorie de răspundere civilă era expirată.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul ale cărei plăcuţe de înmatriculare au fost retrase.

Duminică, 30 septembrie, la ora 20:00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Galbenu, în timp ce conducea un vehicul DJ 203A, pe raza localităţii Zamfireşti.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,03 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În noaptea de duminică spre luni., la ora 00:45, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •