
In fiecare an, la data de 31 mai, Organizatia Mondiala a Sanatatii celebreaza “Ziua Mondiala Fara Tutun”, subliniind riscurile de sanatate asociate consumului de tutun si promovand politicile sociale de reducere a consumului.
Avand ca tema „Interziceti publicitatea, finantarea si promovarea tutunului!”, in acest an, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a stabilit, pentru marcarea Zilei Mondiale Fara Tutun, urmatoarele obiective specifice pentru campania ce va fi lansata pe 31 mai 2013:
• indemnarea statelor membre sa implementeze art.13 din Conventia Cadru de Control a Tutunului, care se refera la interzicerea publicitatii, sponsorizarii si promovarii tutunului astfel incat cat mai putine persoane sa fie tentate sa fumeze;
• incurajarea mobilizarii locale, nationale si internationale in vederea contracararii eforturilor industriei tutunului de a submina controlul aplicat de institutiile statului, in special a eforturilor de a interzice publicitatea, sponsorizarea si promovarea tutunului.
Conventia Cadru de Control a Tutunului reprezinta instrumentul cel mai puternic de control al consumului de tutun, fiind singurul tratat negociat si adoptat sub auspiciile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, acest fapt reprezentand un pas important in politicile de sanatate publica.
La nivel global, consumul de tutun omoara anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumatori, expusi fumatului pasiv. Este important ca acest fenomen sa fie combatut, deoarece se estimeaza ca, pana in anul 2030, se va ajunge la o crestere a mortalitatii, de la 6 milioane, la 8 milioane de oameni in fiecare an, in special din tarile cu venituri mici si medii.
Scopul cel mai important pentru marcarea acestei zile este de a contribui la protejarea generatiilor prezente si vitoare, nu numai din punctul de vedere al consecintelor medicale, dar si al celor sociale, de mediu si economice cauzate de consumul de tutun, dar si fumatului pasiv.
De asemenea, la nivel global, consumul de tutun este cea de-a doua cauza de mortalitate (dupa hipertensiune), acesta fiind in momentul de fata responsabil de moartea unui adult din 10. Organizatia Mondiala a Sanatatii a instituit Ziua Mondiala fara Tutun in anul 1987 pentru a atrage atentia asupra riscurilor consumului de tutun si a efectelor sale letale.
Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Braila va marca aceasta zi prin organizarea de evenimente specifice de informare, educare si sensibilizare in mediul scolar si in comunitate (Penitenciarul Braila) pentru a atrage atentia asupra efectelor nocive cauzate de consumul de tutun, de formare de abilitati in scopul cresterii influentei factorilor de protectie si scaderii influentei factorilor de risc, subscrise temei propuse de OMS, cu logo-ul „Interziceti publicitatea, finantarea si promovarea tutunului!”.
Conform ultimului Studiu in Populatia Generala privind prevalenta consumului de droguri la nivel national, realizat de Agentia Nationala Antidrog in anul 2010, au reiesit urmatoarele date privind fumatul produselor din tutun:
? In scadere fata de anul 2004 si in crestere fata de 2007, fumatul produselor din tutun inregistreaza cel de-al doilea nivel al prevalentei consumului de droguri in populatia Romaniei: mai mult de jumatate dintre cei intervievati (56,9%) au fumat cel putin o data de-a lungul vietii.
? In ultimele 30 de zile, au declarat ca fumeaza o treime dintre subiecti (30,3% – in scadere fata de studiile anterioare: 36,5%, respectiv 33,7%), iar unul din patru (24,7%) ca a fumat zilnic.
? Comparativ cu studiile anterioare, se observa: pe grupe de varsta – pentru 35 – 44 de ani, cea mai mare valoare pentru consumul de-a lungul vietii (63,4%) si crestere fata de studiul anterior, din 2007;
? Pentru grupa de varsta 15 – 24 de ani, continua scaderea prevalentei celor care au fumat cel putin o data de-a lungul vietii, iar pentru 25 – 34 de ani se inregistreaza, ca si in 2004 si 2007, cele mai mari valori pentru consumul recent (35,8%) si consumul actual (35,5%).
? Raportul intre populatia fumatoare de sex masculin si cea de sex feminin ramane de aproximativ 2:1.
? Pentru respondentii care au declarat ca au fumat in ultimele 30 de zile nu se observa diferente majore.
? Intre rezultatele celor trei studii in privinta numarului de tigari fumate zilnic media varstei de debut pentru consumul de tutun are aceeasi tendinta: o scadere a pragului mediu de debut pentru generatia tanara (15 – 34 ani), in raport cu generatia adulta (35 – 64 ani) si cu valoare mai mica pentru persoanele de sex masculin (in 2010 – 17,57 ani), fata de cele de sex feminin (in 2010 -19,46 ani).
Ca raspuns institutional de prevenire a consumului de tutun, Agentia Nationala Antidrog recomanda o serie de factori de protectie, precum:
? Canalizarea curiozitatii prin informare cu privire la riscurile asociate consumului de tutun.
? Promovarea educatiei prin valori si atitudini care denota respect si responsabilitate pentru sanatatea proprie.
? Dezvoltarea abilitatilor sociale ca suport atitudinal si comportamental autonom si rational fata de ceilalti.
? Promovarea alternativelor sanatoase de petrecere a timpului liber.
? Accesibilitatea scazuta a tutunului in mediile sociale frecventate de tineri.