Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au acţionat joi 28 decembrie a.c., pe raza de competenţă, în vederea identificarii persoanelor fizice şi juridice care deţin şi comercializează fără drept materiale pirotehnice.
Cu ocazia controlului efectuat într-o societate comercială de pe raza satului Mihai Bravu, comuna Victoria, poliţiştii au găsit 1200 de articole pirotehnice din categoriile 1 şi 2, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de deținere fără drept de articole pirotehnice.
Polițiștii vor continua în această perioadă să efectueze acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.