Miercuri, 1 noiembrie, Liceul Pedagogic D. P. Perpessicius Brăila a a fost gazda unui eveniment important, având în prim plan Centenarul întregirii statului român. Conducerea liceului prin cei doi directori, profesor Constantin Gherghinoiu și profesor Bogdan Dumitru, a prezentat și colecția de cărți dedicate acestui eveniment, 100 de ani – în 100 de titluri.
Invitați de onoare au fost scriitorul și editorul Aurel Ștefănache de la Editura Tipo Moldova, cea care a tipărit volumele din această colecție, profesorii universitari Ionuț Cojocaru și Corneliu Mihai Lungu și inspectorii școlari generali Cătălin Canciu și Dan Gheorghiță.
Volumele din colecția ”România Marea Unire 1918-2018, 100 de cărți” au fost scoase sub coordonarea profesorului universitar dr. Ioan Scurtu. Liceul D. P. Perpessicius este singurul liceu din Brăila care a cumpărat această colecție de cărți, care pot fi consultate de elevi la Biblioteca liceului.
În deschiderea evenimentului de prezentare a importanței sărbătoririi a 100 de ani de la întregirea României Mari, un grup de elevi ai liceului au prezentat un program folcloric.
În prezența elevilor de la clasa a 12-a A, invitații au făcut o trecere în revistă a evenimentelor care au dus la Marea Unire și au combătut reacțiile unor istorici cu privire la faptul că poporul român era un popor format în proporție de 80% din țărani, iar jumătate dintre aceștia erau neștiutori de carte.
”Vreau să remarc semnificația deosebită a acestei colecții, acestor 100 de titluri, dedicate marelui eveniment care a avut loc acum 100 de ani. Nu știu în ce măsură vom fi capabili să fim la fel de mari anul viitor.” a spus profesorul Lungu.
Acesta a ținut să precizeze că această colecție a adunat tot ce e mai bun referitor la evenimentele ce au dus la Marea Unire, pornind cu lucrările care au prefigurat 1 decembrie 1918, spunând că ziua de 27 martie este începutul punerii baelor întregirii României.
De asemenea acesta a ținut să reamintească că în școală acum nu se mai studiază istoria românilor, ci doar istoria la general.