
Poliţia brăilenă a rămas din nou fără inspector şef. Comisarul Mircea Relu Vizitiu, care în februarie 2014 a luat concursul pentru ocuparea postului, a plecat la Constanţa. La cerere, ofiţerul a fost mutat pe postul de adjunct al Poliţiei Constanţa.
Atribuţiile de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au fost preluate de comisar şef Valentin Condruz, adjunctul instituţiei în mandatul lui Vizitiu.
Vizitiu a îndeplinit funcția de inspector șef al IPJ Brăila din data de 5 octombrie 2012, când a fost numit interimar ca şef al IPJ Brăila, după ce anterior şi-a desfășurat activitatea în cadrul IPJ Constanţa-Poliţia Municipiului Constanţa-Secţia 3 Poliţie. În februarie 2014 Mircea Relu Vizitiu a câștigat concursul pentru postul de inspector șef al IPJ Brăila, cu media 8.50.
În toamna acestui an, fosta soție, Laura Otilia Vizireanu, a decedat în tragicul accident de pe lacul Siutghiol și probabil Vizitiu a dorit să rămâă cu fiul pe care îl avea împreună cu fosta soție, Andrei Vizitiu, acum în vârstă de 10 ani. Brăilean la origini, Vizitiu a plecat prima dată la Constanța pe vremea mandatului de șef al IPJ Constanța al lui Traian Jipa.