În ziua 30 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 32 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 14.875 de lei, au ridicat în vederea suspendării cinci permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
Astfel, duminică, la ora 10:00 , poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea autoturismul, în afara comunei Viziru, cu viteza de 167 km/h.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul avea şi dovada provizorie de circulaţie expirată din data de 26 octombrie 2016.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,17 mg/l.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.