Vineri după amiază, de la ora 15.00, pe terenul din plopu, Viitorul Ianca a întâlnit pe CSM Râmnicu Sărat în etapa a 16-a din Liga a 3-a, seria a II-a. Cu o echipă cu mulți debutanți în Liga a 3-a, Viitorul Ianca, pregătită de Nicușor Baldovin, a făcut față cu brio unei echipe care se află în lupta pentru locurile de play-off și anul trecut a jucat semifinalele barajului de promovare. Echipa din Râmnicu Sărat s-a impus în cele din urmă, scor 2-3 (2-1).
Meciul a început spectaculos, cu două ocazii de gol în chiar primul minut de joc. Mai întâi, Matei Constantinescu a șutat de la 18 metri puțin peste poarta lui Gabor, pentru ca 40 de secunde mai târziu, după o gafă a portarului râmnicean, Trandafir a șutat de la 18 metri, spre poarta goală, dar pe traiectorie s-a interpus Alexandre Song care a degajat mingea din 6 metri. În minutul 4 Naiman a șutat din colțul careului mare, lateral stânga, pe colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Un minut mai târziu Trandafir a fost lansat în adâncime și scăpa singur cu portarul, dar și-a prelungit prea mult mingea și portarul Răpeanu a ieșit și a blocat mingea.
În minutul 15 Keita Modibo a șutat de la 16 metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă vinclul porții gazdelor. În minutul 16 Trandafir a fost faultat în colțul careului de 16 metri, lateral dreapta. Răzvan Păvălache a executat lovitura liberă și a trimis peste zid, pe colțul scurt, 1-0 pentru Viitorul Ianca din minutul 18.
În minutul 25 Danciu a centrat în careu, Keita a prelungit cu capul spre poartă și Mădălin Socol i-a luat fața lui Gabor și a marcat din 6 metri, 1-1.
În minutul 31 Viitorul Ianca a avut o lovitură liberă de la 27 de metri, lateral stânga, dar șutul în forță a lui Coman a fost scos de sub transversală de portarul oaspeților care a respins în corner. În minutul 40 Filip Dima a fost faultat în careu și arbitrul a dictat penalty pentru Viitorul Ianca. A executat Marius Coman și a marcat, 2-1 din minutul 41.
În minutul 43, după o fază prelungită de atac a oaspeților, Keita a șutat de la 18 metri, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Gabor și la pauză scorul a rămas 2-1 pentru echipa din Ianca.
După pauză, în minutul 48 Viitorul Ianca a avut o primă situație de a marca. Coman a fost lansat în adâncime și a șutat din voleu, din interiorul careului, lateral dreapta, dar șutul său pe colțul lung a trecut pe lângă poartă. Treptat, oaspeții s-au instalat la cârma jocului și au început să atace cu fundașii la centrul terenului. În minutul 55 Cazan a executat o lovitură liberă din preajma careului, a centrat pe bara a doua de unde Song Bahanag a retrimis cu capul în fața porții și calotă a trimis cu capul de la un metru în poartă, dar golul nu a fost validat, autorul golului fiind în poziție de offsaid. În minutul 61 Song l-a faultat la 18 metri lateral stânga pe Cheleș. Coman a executat lovitura liberă, dar a trimis peste poartă.
În minutul 77, după o acțiune colectivă a oaspeților, Cazan i-a pasat în adâncime lui Mateiciuc, iar acesta i-a pasat în stânga lui Socol care de la 8 metri a trimis în poartă, 2-2.
În minutul 84, după o acțiune de atac a gazdelor, Cheleș a șutat de la 18 metri, dar mingea a trecut mult pe lângă stâlpul porții râmnicenilor. În minutul 85, la o centrare de pe partea stângă, mingea a ajuns în careu la Cazan, aflat în duel cu Moroianu, iar acesta a deviat cu capul pe spate, după care a căzut în careu invocând că fundașul central al celor de la Ianca l-a călcat pe călcâi. Arbitrul a ezitat o clipă apoi a dictat penalty și i-a acordat al doilea cartonaș galben lui Moroianu, care a fost eliminat. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Mădălin Socol care a înscris, 2-3 din minutul 87, rezultat cu care s-a și terminat partida.
Viitorul Ianca: T. Gabor – M. Tudor, M. Moroianu, C. Defta, R. Păvălache – M. Neicu, F. Dima, S. Stoica (min. 59 D. Cheleș), A. Trandafir (min. 86 I. Comșa), M. Naiman (min. 70 M. Oprea) – M. Coman.
După 16 etape, Viitorul Ianca este pe locul 9, cu 11 puncte, iar etapa viitoare va juca în deplasare, cu Viitorul Șuțești.