După ce a fosst învinsă în prima etapă a actualului sezon de Liga a 3-a de Aerostar Bacău, cu două goluri primite pe final de meci, Viitorul Ianca a câștigat cu 2-1 în a doua deplasare la Bacău, în fața celor de la Dinamo Bacău, cu scorul de 2-1 după ce au fost conduși cu 1-0. Ambele goluri ale echipei lui Victor Olenic au fost marcate de Cosmin Necoară, din două faze fixe, un penalty și o lovitură liberă de la 25 de metri.
În prima repriză echipa din Ianca a controlat jocul, având o posesie superioară, dar gazdele s-au apărat de multe ori cu multe durități, ca la Ligile a 4-a sau a 5-a. Un alt impediment a fost starea pregară a terenului, cu multe zone în care gazonulk a lipsit.
În minutul 4 Viitorul Ianca a avut o lovitură liberă de la circa 30 de metri, mingea a fost trimisă la bara a doua către Preda, dar gazdele au respins înainte ca mingea să ajungă la jucătorul oaspeților. În minutul 20 Necoară a bătut o lovitură liberă de la 30 de metri, direct spre poartă, dar mingea a trecut pe lângă. În minutul 25 Necoară a bătut o lovitură liberă din lateral dreapta, un corner mai scurt, și a trimis direct pe poartă, dar mingea a trecut peste.
În minutul 36, gazdele au avut o acțiune de atac rapid, pe partea stângă, purtat de Tofan, care a pătruns până în careu și a șutat pe colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă. La pauză scorul a rămas egal, 0-0.
În minutul 50, o minge a ajuns pe partea stângă la un jucător al Bacăului care a centrat în fața porții. Necoară nu a ajuns la minge să o respingă și Tofan a reluat din 5 metri 1-0, portarul Mihai neavând nicio reacție.
Viitorul Ianca a ieșit mai mult la atac și în minutul 52 Marius Coman a trimis din voleu, de la 16 metri, peste poarta apărată de Dascălu. În minutul 60 Alin Radu a fost faultat în careu de Culcer și arbitrul Mihai Moisă a dictat penalty. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Cosmin Necoară, în dreapta portarului, lângă bară, 1-1.
În minutul 71 Marius Dima i-a pasat în adâncime lui Băluță, care a șutat de la marginea careului și mingea a trecut puțin pe lângă bara porții gazdelor. În minutul 82 Marco de Araujo a executat o lovitură liberă din lateral stânga și a trimis în careu, de unde Coteț a reluat cu capul pe lângă poartă.
În minutul 84 Patriche l-a faultat la 25 de metri, ușor lateral dreapta, pe Alin Radu. Cosmin Necoară a executat lovitura liberă, peste zi, la colțul din stânga portarului, lîngă bară, 1-2!
Pe final de meci gazdele au alergat după egalare, iar în minutul 90+3 au avut o ocazie mare, când Fodor, de la 10 metri a trimis peste poarta apărată de Alin Mihai.
Viitorul Ianca a jucat în următoarea formulă: A. Mihai – L. Coteț, C. Necoară, G. Preda, A. Bădilaș – r. Băluță, M. Dima, D. Popa (min. 46 Cr. Irimia), Ad. Postolea (min. 46 Marco De Araujo) – M. Coman (min. 90+1 R. Băcanu), L. Iorga (min. 40 A. Radu)
În etapa a 3-a Viitorul ianca va juca sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 17.00, pe teren propriu, cu CSM 2007 Focșani.