Marți, 2 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat două percheziții domiciliare, în Vernești și Buzău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Perchezițiile s-au efectuat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Buzău.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2025, un bărbat, de 41 de ani, din Buzău, ar fi determinat două femei, de 23 și 30 de ani, ambele din Buzău, să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale în propriul interes. Actul infracțional s-ar fi realizat în cluburi din diferite țări din Europa.
Prin activitatea infracțională acesta ar fi obținut foloase patrimoniale injuste, evaluate la peste 1.060.000 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 5.200 de euro, 410 dolari, dar și alte mijloace de probă. De asemenea, polițiștii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui autoturism, evaluat la peste 64.000 de euro. Totodată, polițiștii au descoperit la una dintre locații un autoturism cu o valoare de piață de aproximativ 80.000 de euro.
În urma verificărilor specifice, polițiștii au stabilit că vehiculul figurează ca bun căutat în vederea indisponibilizării, fiind emisă o alertă în acest sens în sistemele informatice utilizate de poliție. Astfel, polițiștii au indisponibilizat și acest vehicul, în vederea continuării cercetărilor și clarificării situației juridice a bunului.
În urma materialului probator administrat, ieri, 2 septembrie, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de persoana cercetată. Astăzi, față de bărbat, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău.


