
În primul meci din turul III al Cupei EHF Liga Europa, HC Dunărea Brăila a produs o frumoasă surpriză reușind să câștige cu 26-24 (13-12) în fața mult mai titrate echipe daneze, Viborg HK. Echipa brăileană, încurajată de la stația de amplificare de cântecele galeriei, a reușit să încurce toate calculele și au arătat că pe teren nu joacă numele echipei și palmaresul și valoarea și forma de moment a jucătoarelor.
Partida a fost una echilibrată, în care niciuna dintre echipe nu s-a distanțat la mai mult de 3 goluri, cu perioade de cădere în joc a ambelor echipe și cu întoarceri de rezultat. Viborg a condus cu două goluri, scor 4-6 în minutul 11, dar Brăila a întors scorul în 5 minute și conducea cu 9-6 în minutul 16. la rândul ei, Dunărea a avut 10-7, iar în minutul 23 oaspetele au egalat la 10. Scorul primelor 30 de minute a fost stabilit în de Elena Dache în minutul 30 și Brăila a intrat la vestiare cu avantaj de un gol.
Udriștioiu a marcat primul gol al reprizei a doua de la 7 metri, și având un minut de dublă superioritate numerică pe teren a reușit să se distanțeze din nou la 3 goluri, scor 16-13. Viborg a revenit în 3 minute și în minutul 37 a egalat la 16. După ce Brăila a avut două goluri avans, 20-18, Viborg a egalat din nou la jumătatea reprizei a doua, scor 20-20. Dache a marcat pentru 21-20, dar în minutul 49 Viborg a trecut din nou la conducere, scor 21-23.
În minutul 50 danezele au pierdut-o pe Majbritt Hansen, care a primit cartonașul roșu pentru 3 eliminări de două minute și în două minute Udriștioiu a înscris de două ori și a restabilit egalitatea, iar în minutul 55 Dmitrovic a adus Brăila din nou la conducere. Jorgensen a egalat la 24 în minutul 56, dar în ultimele 4 minute ale meciului Dunărea a înscris de două ori fără să mai primească gol și s-a impus cu 26-24, devenind astfel favorită la calificarea în grupele EHF Liga Europa.
HC Dunărea Brăila: Aneta Udriștioiu – 10 goluri, Marina Dmitrovic -3, Elena Dache -3, Bianca Tiron -2, Jovana Sazdovska -2, Tamires Morena de Araujo -2, Nicoleta Safta -2, Alina Czeczi -1 și Mădălina Zamfirescu -1. În poartă, Elena Șerban și Ljubica Nenezic au avut câte 4 intervenții reușite. Au mai jucat: Gabriella Bucur, Cătălina Preda, Maria Kanaval, Bojana Milic.
Viborg: Haugsted -6 goluri, Amalie Hansen -5, Jorgensen -5, Stokholm -2, Hogdahl -2, Stromberg -1, Lund -1, Sane Hansen -1, Ostlund -1. Portărița Anne Kristensen a avut 11 intervenții reușite.
Duminică, 22 noiembrie, de la ora 13.15, tot în Sala Polivalentă danubius din Brăila, se va juca meciul retur, transmis în direct pe Digispor, Telekomsport, Looksport.