După o pauză de mai mult de o lună de zile, HC Dunărea Brăila a întâlnit sâmbătă după amiază, în Sala Polivalentă Danubius, pe Minaur Baia Mare, în etapa a 10-a din Liga Forilor, ultimul meci din acest an. După un meci în care cu 14 minute înaintea finalului aveau 11 goluri avans, echipa lui Jan Leslie Lund a trăit dramatic finalul de meci, când Minaur s-a apropiat la două goluri, dar HC Dunărea a reușit să se impună cu 32-28 (19-13).
Minaur a avut primul atac al meciuluiși a marcat și primul gol prin Papp. Dunărea a marcat apoi, în jumătate de minut, două goluri, prin Lara Gonzalez Ortega, iar Roșu a dus tabela la 3-1 în minutul 3. Oaspetele au avut un parțial de 0-3 și au trecut din nou la conducere, 3-4 în minutul 7. Brăila a atacat în dublă superioritate numerică a reușit să înscrie de 3 ori și să refacă diferența de două goluri, dar oaspetele au egalat la 6. Greșelile și ratările de ambele părți au continuat și cele două echipe au fost la egalitate ultima dată la 8-8, în minutul 15. Mireya Gonzalez a marcat pentru 9-8 și antrenorul Minaurului a cerut time-out. Unul care nu a fost benefic pentru echipa sa deoarece după ce șerban a apărat o aruncare de la 7 metri la Spugnini Santome, Mireya Gonzalez și Elena Roșu au dus tabela la scorul de 11-8. După 13-11 în minutul 22 Dunărea s-a distanțat la 17-11 în minutul 28 și antrenorul oaspeților a cerut al doilea time-out. După time-out Woller a marcat din extremă pentru Baia Mare, apoi Mohamed și Șerban, cu un gol din poartă în poartă, au dus tabela la 19-12. Ultimul gol al primei reprize a fost marcat de băimărence, din aruncare de la 7 metri, transformată de Lundback, care a stabilit scorul primei reprize, 19-13 pentru Dunărea.
Brăila a început repriza a doua în inferioritate numerică, dar a reușit să nu primească gol nici măcar din aruncare de la 7 metri, pentru că Lundback a trimis mingea în bara laterală. Primul gol din repriza secundă a fost marcat de elena Roșu, în minutul 33. După ce Michalak a marcat pentru 22-15 a fost rândul celor de la Minaur să înscrie două goluri legate și au avut și un atac care le putea aduce la 4 goluri în spatele echipei din Brăila, dar elevele lui Jan leslie s-au apărat bine și Galinska nu a reușit să arunce la poartă pe ultima pasă, după care Brăila a marcat de trei ori și a dus diferența la 8 goluri, 25-17 în minutul 41. Antrenorul oaspetelor a cerut al treilea time-out din meci, după care echipa sa a marcat prin fosta jucătoare a Dunării, brazilianca Quintino Ribeiro, însă echipa brăileană a avut un parțial de 4-0 și s-a distanțat la 11 goluri, scor 29-18, în minutul 47. Din acest moment echipa lui Jan Leslie a picat și le-a dat posibilitatea adversarelor să înscrie de 6 ori la rând, fără să primească gol și să reducă ecartul la cinci goluri, scor 29-24 în minutul 55. Antrenorul Dunării a cerut time-out. Atacul Brăilei de tupă time-out s-a finalizat cu un gol marcat de Milosavljevic, din aruncare de la 7 metri. Dziyana Ilyina a marcat apoi pentru Minaur, cu largul concurs al Kirei Trusova, apoi Brăila a irosit atacul și a mai primit și o eliminare de două minute, iar Minaur a reușit să înscrie rapid prin Spugnini. Două turnouver-uri ale jucătoarelor de la Brăila au făcut ca echipa din Baia Mare să mai înscrie de două ori și să se apropie amenințător, la două goluri, scor 30-28, în minutul 58. Roșu a oprit iureșul oaspetelor și a marcat printr-o pătrundere pentru 31-28. Ilyina a ratat atacul Minarului, iar aceasta a cerut un fault și s-a ales cu o eliminare pentru proteste. Jucătoarele de la Brăila au mai comis un tournover, iar pe atacul Minaurului Lundback a trimis pe lângă poartă. Ultimul gol al meciului a fost marcat de Milosavljevic, cu 13 secunde înaintea finalului de meci și a stabilit rezultatul final, 32-28.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Elena Roșu – 9 goluri, Mireya Gonzalez Alvarez -5, Dejana Milosavljevic -5 (3 de la 7 m), Daria Michalak -4, Lara Gonzalez Ortega -2, Beatrice Raicea -2, Iryna Mokat -1, Elena Șerban -1, Mirabela Gabriela Coteț -1, Valeriia Kirdiasheva -1, Mariam Nadia Mohamed -1. Au mai jucat: Diana Lixandroiu, Oana-Doina Bors, Andela Janjusevic. În poartă, Elena Șerban a avut 9 intervenții, dintre care 7 în prima repriză, iar Kira Trusova a avut două intervenții. În acest meci pe foaia de joc a echipei brăilene a fost și Daria Mihăilă, dar aceasta nu a intrat pe teren.
După 10 etape, HC Dunărea Brăila a urcat pe locul 6, cu 12 puncte și golaveraj 291-255, iar în prima etapă din anul 2026 va juca în deplasare, cu CSM Slatina, sâmbătă, 10 ianuarie.






