Duminică la prânz, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, s-a disputat meciul de baschet dintre echipele ACS Cuza Pirates Brăila și CSS 4 CSU ASE București, din faza II Grupa C a campionatului național U16. Victoria a revenit echipei brăilene, pregătită de Andrei Ciubotariu, scor 74-47 (15-14, 17-9, 23-9, 19-15).
După un prim sfert echilibrat, echipa brăileană s-a distanțat în sferturile 2 și 3 și a câștigat la o diferență de 27 de puncte, după ce în meciul tur, la București, au pierdut la o diferență de 18 puncte.
Pentru Cuza Pirates Brăila au marcat: S. Popescu – 35 de puncte, L. Ionică -10, A. Stroe -8, C. Dorobanțu -5, D. Gheoca -3, M. Grigore -3, C. Chiriac -2, R. Pop -2, A. Broască -2, G. Ilie -2, P. Loi -2. A mai jucat: R. Caloianu.
În etapa următoare, joi, 3 aprilie, juniorii U 16 de la Cuza Pirates Brăila vor juca, tot pe teren propriu, cu CS Dinamo București.




