Duminică la prânz, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, s-a disputat meciul din etapa a 6-a, penultima a turului din campionatul Diviziei A seria A, între echipa de Divizia A a celor de la HC Dunărea Brăila și CNE Râmnicu Vâlcea. Victoria a revenit handbalistelor antrenate de Cristian Cezar Preda, scor 37-17 (22-8). Echipa vâlceană a venit la Brăila cu 10 jucătoare și două portărițe, toate născute în 2008 și 2009.
Echipa din Brăila a condus pe tot parcursul meciului, după ce Mihăilă a marcat primul gol, în secunda 57, pe contraatac. Brăila a condus cu 3-0, vâlcencele marcând primul gol în minutul 5. După câteva secunde Vâlcea a marcat pentru 3-2, după care echipa din Brăila a înscris de 6 ori și s-a distanțat la 7 goluri, în minutul 13. În minutul 19, Ababei a dus diferența la 13 goluri, scor 14-3. Cea mai mare diferență de scor din prima repriză a fost de 14 goluri, înregistrată prima dată la scorul de 20-6, în minutul 27, diferență care a fost și la finalul primelor 30 de minute de joc, scor 22-8.
După pauză, primul gol a fost marcat de Ababei, după 19 secunde de atac al echipei din Brăila. Diferența de pe tabela de marcaj a ajuns la 18 goluri, scor 27-9, în minutul 38, după un gol marcat de pe pivot de Supiala. Cea mai mare diferență a fost de 21 de goluri, înregistrată în minutul 56, la scorul de 37-16, după care până la final doar junioarele de la Vâlcea au mai marcat și meciul s-a încheiat cu scorul de 37-17.
Pentru echipa de Divizia A a celor de la HC Dunărea Brăila au marcat: Daria-Florentina Mihăilă – 8 goluri, Katia Maria Supiala -6, Teodora Denisa Ababei -5, Anamaria Cocianu -4, Daria Gorgiana Comendant -4, Ramona Gavrilă -3, Monica Gabriela Scarlat -3, Delia Maria Rosu -2, Diana Ștefania Lefter -1, Grazia Radu -1. Au mai jucat: Ana Maria Cristea (5 intervenții), Andreea Cristina Pisiceanu (5 intervenții), Raluca Andreea Neacsu (2 intervenții) – Andreea Mici.
În ultima etapă a turului, vineri, 7 noiembrie, de la ora 15.00, echipa antrenată de Cristian cezar Preda va juca în deplasare, cu CS Rapid București Divizia A.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
