
Aventura lui Victor Hanescu in acest an la turneul de Grand Slam de pe iarba londoneza se va incheia, foarte probabil, dupa primul tur. Romanul il va intalni in primul meci la All England Club, luni 24 iunie, pe maestrul incontestabil al tenisului modern, elvetianul Roger Federer, detinatorul en-titre al titlului la Wimbledon.
Cu toate ca Federer nu mai domina lumea tenisului asa cum o facea in urma cu patru sau cinci ani, acesta ramane cel mai puternic adversar pe iarba, titlul cucerit saptamana trecuta la Halle demonstrand din plin acest lucru. Federer are sapte titluri in cariera la Wimbledon, record pe care il imparte cu americanul Pete Sampras.
Victor Hanescu, numarul 47 ATP, nu a reusit niciodata sa-l invinga pe Roger Federer, locul 3 ATP. Elvetianul l-a oprit pe roman si in cel mai bun parcurs realizat in cariera intr-o competitie de Grand Slam, la Roland Garros, in 2005, cand Victor a ajuns pana in sferturi, insa a cedat in trei seturi in fata elvetianului.
Adrian Ungur, celalalt roman prezent pe tabloul principal de la turneul londonez, va avea si el un meci dificil, cu francezul Benoit Paire, numarul 25 in clasamentul ATP. Jucatorul din Hexagon prefera suprafetele rapide, in timp ce romanul da un randament mai bun pe zgura. Un alt roman care va incerca sa sparga ghinionul la Wimbledon este Horia Tecau. Specialistul de dublu a pierdut ultimele trei finale ale competitiei, facand pereche cu suedezul Robert Lindstedt, insa in aceasta vara isi incearca norocul cu un nou partener, bielorusul Max Mirnii, ei fiind capi de serie nr. 7 la acest turneu. Mirnii/Tecau vor intalni in primul tur perechea Meffert(GER)/Oswald (AUT).
Simona Halep in mare forma

Pe tabloul feminin, Simona Halep, numarul 45 in clasamentul WTA, care va juca sambata finala de la ‘s-Hertogenbosch, dupa ce saptamana trecuta a cucerit primul titlu din cariera la Nurnberg, o va intalni in primul tur la Wimbledon pe bielorusa Olga Govortsova. Sorana Cirstea, favorita numarul 22 la acest turneu de Mare Slam, o va avea ca adversara in primul tur pe Stefanie Voegele din Elvetia. Alexandra Cadantu va incerca sa o elimine pe sfertfinalista ultimelor doua editii de la Wimbledon, austriaca Tamira Paszek, in timp ce Monica Niculescu si Irina Begu vor juca cu Mona Barthel (Germania), respectiv Maria Torro-Flor (Spania).
Perechea formata din jucatoarea romana de tenis Raluca Olaru si ucraineanca Olga Savciuk a intrat pe tabloul principal de dublu al turneului de tenis pe iarba de la Wimbledon, al treilea de Mare Slem al anului, ele fiind venite din calificari si va juca cu Babos (HUN)/Minella (LUX).
Perechea Irina Begu/Husarova (SVK) va intalni in primul tur perechea Goerges (GER)/Za Hlavova (CZE) (16). Perechea Sorana Cristea/Morita (JPN) va juca in primul tur cu Flipkens (BEL)/Rybarikova (SVK), iar perechea Monica Niculescu/Ciubulkova (SVK) va intalni perechea Groenefeld (GER)/Peschke (CZE).