Politica

Valentin Neguleasă: ”PNL propune o echipă cu totul nouă de consilieri locali și județeni, oameni tineri printre care, la propunerea președintelui Alexandru Dănăilă, sunt onorat să mă număr și eu”

Valentin Neguleasă: ”PNL propune o echipă cu totul nouă de consilieri locali și județeni, oameni tineri printre care, la propunerea președintelui Alexandru Dănăilă, sunt onorat să mă număr și eu”

Valentin Neguleasă a decis săs e implice în politică pentru că a considerat că sub conducerea PSD, România merge pe contrasens. De profesie asistent medical, s-a întors din Italia la Brăila și a decis să intre în politică. El candidează la un post de consilier local pe listele PNL

Valentin Neguleasă a fost asistent medical la Spitalul Județean Brăila până în 2005, când, asemeni multor tineri din România, s-a hotărât să emigreze. A lucrat vreme de 15 ani în sistemul medical italian, într-o țară în care, așa cum spune el, „munca și valoarea individuală sunt apreciate”. În perioada în care România se scufunda sub loviturile aplicate justiției de colegii de partid ai lui Liviu Dragnea, Valentin a luat decizia de ase întoarce în România pentru a schimba ceva acasă. La propunerea lui Alexandru Dănăilă, Valentin ocupă un loc pe lista de candidați pentru un post de consilier local.  

– Ești unul dintre tinerii care au plecat din Brăila, au plecat din România, iar acum ești hotărât să te întorci și să faci ceva acasă. Ba, mai mult, să intri în politică. Spune-mi cum ai luat decizia să te întorci și de ce vrei să candidezi pentru un post de consilier.

– Am plecat din România în urmă cu 15 ani fiindcă mi-am dorit să trăiesc într-o țară modernă, unde munca și valoarea individuală sunt apreciate, unde există respect pentru resursa umană, unde există grijă pentru tot ce înseamnă mediu înconjurător, unde există infrastructură (de la transport public adecvat până la autostrăzi), unde serviciile medicale pentru care plătesc în fiecare lună sunt civilizate, profesioniste și umane. Am hotărât să intru în politică după ce am văzut cum se degradează mediul politic, cum este atacată justiția și, în general, cum se prăbușește democrația în România în perioada 2015 – 2019. Epoca Dragnea m-a făcut să fiu îngrijorat pentru situația din țară, m-a speriat și m-a activat din toate punctele de vedere. Vedeam efectiv cum, sub conducerea PSD, România merge pe contrasens, cum se îndepărtează de principiile lumii civilizate, de valorile europene. Mi-am spus că e momentul să fac ceva, că nu e normal să stau departe de România, cu mâinile în sân și să privesc cum țara mea se transformă în Belarus, cum oameni de vârsta mea sau mai tineri sunt bătuți pe stradă fiindcă își cer în mod pașnic drepturile. Mi-am spus că pot să împărtășesc și să folosesc experiența celor 15 ani petrecuți într-o țară dezvoltată, însă departe de casă. Așa că am decis sa mă întorc. Pentru că iubesc România, cu bunele si relele ei, pentru că știu cum merg lucrurile, pentru că vreau să ajut să meargă mai bine. Pentru că, înainte de toate, sunt român. Am intrat în PNL fiindcă valorile liberale sunt cele care mă definesc cel mai bine. M-am bucurat să găsesc aici o echipă tânără, de oameni care vor să schimbe ceva în Brăila. Orașul are o groază de probleme fiindcă vreme de 30 de ani, rezolvarea problemelor reale ale cetățenilor nu a fost preocuparea administrației publice locale. PNL propune o echipă cu totul nouă de consilieri locali și județeni, oameni tineri printre care, la propunerea președintelui Alexandru Dănăilă, sunt onorat să mă număr și eu.

– În Bătălia pe proiecte ai venit cu un proiect care prevede înființarea unui centru de sănătate de proximitate în cartierul Vidin. Spune-mi în câteva fraze de ce este necesar un astfel de proiect și cum poate fi finanțat.

– Eu lucrez în sistemul de sănătate din Italia. Sunt de părere că locuitorii orașului au nevoie de servicii de sănătate și că este absurd să fii nevoit să traversezi tot orașul pentru a ajunge din Vidin pe Buzăului dacă ai o urgență medicală. Proiectul meu vizează realizarea unui centru de sănătate de permanență în cartierul Vidin. Vorbim despre facilitarea accesului la tratament pentru toți cei care locuiesc dincolo de podul de la Brăilița, zonă pe care actualul primar pare să fi uitat că există. Proiectul poate fi finanțat de la Consiliul Județean și Primăria Brăila, dar cred că, mai ales în actuala criză sanitară, se vor putea accesa inclusiv fonduri europene, dintre cele oferite în actualul context.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •