Marți, 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca și ai Secției 4 Poliție Rurală Ianca, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au acționat conform atribuțiilor specifice, pentru depistarea unui urmărit național.
Astfel, pe raza satului Esna, comuna Movila Miresii, în urma unor activități specifice, polițiștii au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Suțești, ce se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.