Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit şi ridicat în vederea cercetărilor, în urma desfăşurării unor misiuni specifice şi a unor percheziţii domicilare la imobilele a două persoane de pe raza judeţului Brăila, un moped, 200 de litri de motorină şi mai multe unelte de pescuit comercial.

La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila au observat în zona kilometrului 182, pe malul stâng al fluviului Dunărea, un bărbat într-o barcă cu motor şi un altul care se deplasa cu un moped dinspre luciul de apa spre comuna Chiscani. La vederea polițiștilor de frontieră, persoana de pe moped a virat brusc şi a schimbat direcţia de mers, iar persoana din barca a pornit motorul şi a părăsit zona în viteză.

S-a procedat la urmărirea conducătorului mopedului, iar la controlul efectuat asupra motoscuterului,  a fost descoperită cantitatea de 93,8 de kilograme de peşte, diferite specii, în valoare de 850 de lei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că mopedul figurează ca fiind furat din Italia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

În continuarea efectuării cercetărilor, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Brăila, la domiciliile celor doi cetăţeni.

În urma percheziţiilor efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Brăila, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 200 litri de lichid de culoare verde având mirosul şi consistenţa specifice motorinei, în valoare totală de 1000 de lei, aproximativ şase kilograme peşte (sturion şi carasşi unelte de pescuit (cinci unelte de pescuit comercial tip pripon, o unealtă de pescuit comercial tip vintir, o unealtă de pescuit tip odorob, 19 plase din aţă destinate confecţionării de unelte de pescuit comercial tip vintir, patru plase de pescuit tip napatcă, un fir din nailon tip pripon în lungime de 200 de metri, 215 metri de codule pescăreşti, 197 de plute pescăreşti şi 52 de bucăţi plumbi de utilitate pescărească ), toate în valoare de 1696 de lei.

În cauză poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit şi producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •